Puşcărie, unde eşti?!

Cei care încă mai sunt preocupaţi de ce se-ntâmplă prin lumea asta dementă trebuie să fi văzut la ştirile externe cum Jacques Chirac a ajuns să fie cercetat penal pentru fapte de corupţie încă din vremea când era primar general al Parisului. Concret, în calitate de primar, acesta a inventat nişte posturi de “împinge vânt” pentru diverşi maimuţoi, cărora le era dator din campania electorală. Aceştia au primit nişte salarii grase din bugetul statului francez, nişte milioane de euro în total, iar acum acelaşi stat francez îşi vrea banii înapoi şi mai vrea să-i belească pe cei care i-au făcut mangleala. Povestea e veche şi a ajuns la urechea publicului larg pe când Chirac era preşedinte al Franţei, numai că, preşedinte fiind, acesta s-a bucurat de imunitate şi şi-a văzut de ale lui liniştit. Acum are 78 de ani, nu mai e preşedinte (deci, pa imunitate!) şi e foarte probabil să se aleagă cu o condamnare, pentru că partenerii lui de şmenuri au fost deja condamnaţi.

***

La fel, l-am văzut pe fostul premier al Islandei, cercetat penal pentru… prostie! Da, nu râdeţi! După ce s-au trezit crizaţi şi cu banii luaţi, cu datorii la bănci şi fără perspectiva de a-şi reveni economic prea curând, islandezii au luat decizia de a-l beli pe dobitoc. Evident că dobitocul pozează în nevinovat şi strigă în gura mare că totul e o mascaradă şi nu crede că va face puşcărie. Dar va face şi e bine că va face!

***

Urmărind ştirile de mai sus am avut, brusc, un vis… erotic. Ce-ar fi dacă, să zicem, fostul premier Adrian Năstase ar fi judecat pentru crimele comise şi băgat la puşcărie? Fiindcă, la o adică, lui Năstase-i datorăm faptul că OMV ne-a înghiţit Petrom-ul cu petrolul din pământ cu tot şi tot din cauza lui România a renunţat la dreptul de sigiliu pentru a fabrica lingouri de aur, deşi suntem cel mai mare deţinător de zăcăminte aurifere din Europa. Acest Bombonel ne-a adus la sapă de lemn, dar, s-ar părea că justiţia nu-l vede. E de înţeles, la o adică, justiţia asta înseamnă tot nişte oameni, cu robă, care sunt şi ei corupţi sau coruptibili aşa că… slabe speranţe să-l vedem pe Adiţu poştă prin vreo puşcărie de lux din România!

***

M-a întrebat nevastă-mea de ce nu am pomenit nimic de Băsescu. Dintr-un singur motiv! Aici vorbeam de foşti, după care plânge puşcăria, nu de actuali. Fiecare e bun de plată la vremea lui.

***

Ca să rămân în ton cu cele consemnate mai sus, anticipez o anchetă penală, în viitorul apropiat, pentru Tudor Ciuhodaru, deputat şi candidat declarat al Partidului Conservator la Primăria Iaşului. Degeaba contează el pe sprijinul Antenelor şi îşi face planuri de campanie, pentru că orele de gardă semnate în fals îl vor procopsi cu un dosar penal. Alea nu pot fi şterse de Antene oricât şi-ar dori asta, acum! Iar faptul e consumat: nu putea fi în două locuri, în acelaşi timp, adică şi de gardă la Urgenţele din Iaşi şi la Parlament! Dacă a încasat bănuţul pe aceste gărzi semnate în fals înseamnă că a furat. Mă întreb, cât ar fura Tudorel dacă, Doamne fereşte!, va ieşi primar?!

***

Dar, oare, lui Gigi Nichita nu i s-a pregătit vreun dosar penal? Bârfele din târg spun că da, ceea ce înseamnă că în competiţia pentru ocuparea scaunului de primar al Iaşului orice rezultat e posibil. Dar despre asta voi vorbi, mai bine, data viitoare, că sunt multe de spus…



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *