Ne-a lipsit, şi-acum o avem! Cum ce? O piscină care să ne răcorească în zilele toride ale lui Cuptor. Şi nu oriunde, ci tocmai la ultimul etaj – al şaptelea, în cazul nostru – al unui imobil.
Piscina ,,Glam Summer” a fost amplasată pe terasa Hotelului ,,Il Primo”, de pe strada Melodiei, în apropiere de Iullius Mall, şi a fost deschisă anul acesta, la 3 iunie.
Aici, vă puteţi relaxa în jacuzzi sau la direct piscină, având totodată o privelişte extraordinară. Faceţi excepţie de macaraua din apropiere: zona e în plină dezvoltare!
Ideea amplăsării unei astfel de piscine pe acoperişul unui bloc aparţine Irinei Cobjug, patroana locaţiei.
,,Sunt multe persoane care s-au săturat de cluburi şi care preferă ceva mai intim. De aceea, am vrut să venim cu o idee nouă, cu ceva special, care să te scoată din monotonie. Aşa am decis să facem această piscină”, ne-a spus Irina Cobjug.
Investiţia totală în acest proiect a fost de aproximativ 40.000 de euro, însă „este un loc care îşi merită banii“, după cum consideră chiar patroana.
Personalul de aici are dreptul de a-şi selecta clientela pe baza unui card de membru, iar oferta se adresează mai ales persoanelor cu vârsta cuprinsă între 25 şi 30 de ani.
Aici, te poţi delecta cu o muzică bună, în week-end fiind invitaţi diferiţi DJ, iar joi seara, îndrăgostiţii pot avea parte de mai mult romatism, ascultând în jacuzzi tonalităţile calde ale pianului din incinta piscinei. Dacă te plictiseşti la terasă, poţi coborî la cafenea, unde în fiecare sâmbătă seara, cu doar 49 lei, poţi bea toată noaptea, cât te ţine… ficatul.
„Cei care îndrăgesc şi altfel de muzică decât cea de club, în fiecare vineri, se pot distra ascultând muzică retro şi latino. Şi, ce poate fi mai frumos, decât să fii la locul potrivit cu persoana potrivită? Îndrăgostiţii au parte de piscină sau jacuzzi sub cerul înstelat, seara, într-o atmosferă care nu se uită prea uşor“, a conchis Irina Cobjug.
Mai, mai că ne-am duce şi noi!