Materialele plastice se utilizeaza atat de mult in prezent incat in oceane va fi mai mult plastic in 2050 decat peste, a avertizat Forumul economic mondial de la Davos (Elvetia), relateaza AFP.
„Actualul sistem de producere, utilizare si aruncare a materialelor plastice are importante efecte negative. In fiecare an se pierd ambalaje din plastic cu valori intre 80 si 120 de miliarde de dolari. Dincolo de aspectul financiar, daca nu se schimba nimic, oceanele vor avea o cantitate mai mare de plastic decat de peste in 2050”, se arata intr-un comunicat.
Forumul de la Davos a prezentat un studiu realizat cu fundatia navigatoarei Ellen MacArthur si cu concursul cabinetului McKinsey. Potrivit acestui document, intre tonele de plastic si cele de peste era de 1/5 in 2014, va fi de 1/3 in 2025 si va depasi 1/1 in 2050.
Forumul considera ca este necesara „topirea integrala a ambalajelor si a plasticului in general” si continuarea cercetarilor pentru descoperirea de alternative la petrol ca material de baza pentru producerea lor. Daca nu se va schimba nimic, acest sector va consuma 20% din productia de petrol in 2050.
Din cauza faptului ca sacii si pungile de plastic sunt de folosinta unica, „95% din valoarea ambalajelor de plastic, estimata intre 80 si 120 de miliarde de dolari pe an, se pierde”, afirma WEF, facand un apel la realizarea unor adevarate sisteme de reciclare si de reutilizare.
Si Ellen MacArthur a pledat pentru instaurarea unei economii circulare, cu reutilizarea materialelor. Ea a ajuns celebra cand a batut recordul la inconjurul lumii intr-o ambarcatiune cu panze, in 2005.
In mai multe tari se iau in prezent masuri pentru limitarea folosirii sacilor si pungilor de plastic. In Franta, de exemplu, pungile de plastic de unica folosinta urmeaza sa fie interzise din martie, iar in Marea Britanie legea impune ca utilizatorii de saci de plastic sa plateasca, incercand astfel sa se reduca utilizarea lor.
Si localitatile din zona Montreal, unde locuieste o jumatate din populatia din Quebec, au decis sa interzica folosirea sacilor si pungilor de plastic ne-biodegradabile din 2018
Sursa: stirileprotv.ro