Renumitul muzician Raul de Souza, considerat de specialişti drept cel mai mare cântăreţ la trombon din lume, va concerta pe 2 iunie 2011, începând cu ora 20.00, pe scena Casei de Cultură a Studenţilor din Iaşi.
Profitând de turneul european al marelui artist, Centrul Cultural Francez l-a invitat pe de Souza la Iaşi, iar acesta, culmea!, a acceptat.
În cursul celor 50 de ani de carieră internaţională, Raoul de Souza a dat sute de concerte în compania unor mari trupe precum şi a starurilor Sonny Rollins, Sarah Vaughan, J.J. Johnson, Cannoball Adderley, Wayne Shorter, George Duke, Jack Dejhonette, Frank Rossolino etc. Artistul a realizat până acum 12 albume în nume propriu şi a participat la numeroase înregistrări în Brazilia, ţara sa de origine, în Statele Unite, unde a trăit mai bine de 18 ani, dar şi în Franţa, unde îşi are domiciliul acum. Originar din oraşul-metropolă Rio de Janeiro (Brazilia), Raoul de Souza este un muzician şi un compozitor desăvârşit. Multinstrumentalist, el „joacă” alto şi cântă în acelaşi timp la saxofon tenor şi percuţie, pe lângă trombon.
A înregistrat până acum numeroase albume câştigând premii naţionale şi internaţionale. Souza este inventatorul instrumentului cunoscut sub denumirea de Souzabone, de fapt un trombon electric stabilit la punctul C, cu punerea în aplicare a unei supape cromatice.
Cetăţean de onoare
În anii ’80, Souza a devenit cetăţean de onoare al oraşului Atlanta, Georgia (SUA) dar şi membru al Federaţiei Americane de Muzicieni, din Greater, statul New York. A participat la numeroase manifestări internaţionale, printre care Festivalul de Jazz de la Montreaux (1978), Playboy Festival Jazz (1979), Festivalul de Jazz de Monterrey (1980, 1981), dar şi ca invitat special al muzicianului Guilherme Vergueiro, împreună cu Wayne Shorter, Wallace Roney şi Mads Vinding, la concertele de Heineken, în Sao Paulo şi Rio de Janeiro, din anii 95’ – ‘96.
În momentul de faţă, artistul se află în Rio de Janeiro, unde compune şi înregistrează noi piese alături de alţi cântăreţi renumiţi de jazz: Antonio Carlos Jobim, Gal Costa, Andrade Leny, dar şi cu staruri internaţionale precum Lisa Ono, Selena Jones ori Collins Joyce.