• inspectorii cari nu au putut deosebi vita de mârţoagă ne învaţă acum să alegem mielul merinos de maidanezul lăţos

După scandalurile alimentare în serie care au zguduit Europa de la est la vest şi de sus în jos, iaca acuma românii se pregătesc să întâmpine cum se cuvine Paştile. Ca atare, ne-am pornit şi noi, bârfitori gurmanzi ce ne aflăm, să dăm o raită prin pieţele Iaşului, şi să punem în coşul zilnic câte una-alta, atâta cât ne permit bonurile de masă şi economiile la chiolhan făcute de la Crăciunu’ trecut. Uite-aşa, ne-am învârtit noi printre precupeţe şi zarzavagii şi am aflat că, în plin post, e mai scump să trăieşti numa cu cartoafe şi cu fasole din acelea bombate, decât cu dedulcirea la cărniţă şi alte crudităţi de prin galantare. La o primă socoteală aşa, din ochi, am făcut noi un coş imaginar de Paşte, aşa cum vezi la tembeliziuni în perioada asta, de zici că toată ţara s-a mutat la hypermarket. Şi ne-am apuca de pus în coş. Mai întâi, pentru aperitiv, una bucată butelcă de vinişor sec alb, de la Murfatlar sau de la ce podgorie doriţi dumneavoastră, că se găsesc de toate prin pieţe sau prin împrejurimi. La felu’ principal, ne-au căzut ochii pe un vin roşu vârtos. Poa’ să fie cabernet, ori chiar o băbească din aceea neagră, chiar dacă-i olecuţă mai dulce şi lasă urme pe limbă. Iară pentru desert, am zis să ne facem siesta cu o scobitoare şi cu o tămâioasă de Cotnari, asta după ce înghesuim bine (în coşul imaginar, bineînţeles, două sticle de Grasă). Astea fiind zâse, coşul nostru s-a cam umplut, aşa că dăm să mergem spre casă. Asta ar fi meniul nostru pentru cele trei zile de Paşte, dar zâcem bogdaproste dacă prindem cu el măcar ziua de 1 mai.

Comunicate care te bagă-n ceaţă

Când colo, sună însă telefonu’ nevastei, care, după atâta post, face şi ea comandă de ceva cărniţă. Că de cozonaci, păşti, sarmale şi alte acareturi se ocupă mama-soacră. Ei, acuma-i acuma. Mergem la raionu’ de carne de vită şi ni se pare nouă că parcă seamănă a cabal, la cât de rozalie e. Iar la cât au scris ziarele despre asta, mai bine ne abţânem. Trecem acuma diect la raionu’ oierilor, unde, ce să vezi: la 25 de lei kilu’, îţi servesc omuştenii patrupezi pe alese. Ne aducem însă aminte repejor de sfatul Deseveului din această perioadă care, ca să arate că nu doarme chiar deloc, ne spune şi cum să deosebim mielul de… câine. Că, la o adică, dacă le dai blăniţa jos, mare diosebire între ele nu ar fi. Scoatem o bucată decupată din ziar cu sfatul specialistului şi aflăm următoarele: „Ovinele dispun de incisivi numai pe maxilarul inferior, pe cel superior având un burelet gingival, dentiţia incisivă lipsind, iar membrele anterioare şi posterioare se termină în formaţiuni ungulare, respectiv copite biongulate”. Voi aţi înţăles ceva? Că noi nu. Am apelat însă la nişte traducători din română în română, ca să aflăm în cele din urmă că mielu’ adevărat, chiar dacă-i primit plocon, trebuie căutat la dinţi şi musai să aibă o copită, ceva, o codiţă cu lână de ţigaie, ca să-l deosebim de maidanezu` Bulan din faţa blocului.

Decât lătrătoare, mai bine ne sterilizăm cu un vinişor

Citim însă mai departe comunicatu’ Deseveului, din care aflăm aşadar că e de preferat ca „mielul sacrificat să aibă capul ataşat de carcasă, precum şi porţiunea terminală a unui membru”. În caz contrariu… „Facem aceste precizări în vederea prevenirii substituirii acestor cărnuri cu cea de câine, care sunt uşor de confundat pentru o persoană neavizată”, ne mai sfătuieşte instituţia care ar trebui să aibă grijă de ce bagă românul în guriţă, dar nici să nu fie păcălit prea tare. Cu aşa explicaţii savante, e clar că momârletele de muşteriu bagă la burdihan tot ce-i scoate de supt tejghea bişniţaru’ de cărneturi: viţeluş de lapte, potcoave de cai morţi ori bizami pescuiţi de supt podeţele Bahluiului. Noi, unii, ne lăsăm păgubaşi. După ce ascultăm bine mortăciunea să vedem dacă nu cumva mai latră ca să-şi deie ultima suflare, ne mai uităm odată în coşul bărbatului, încă odată la preţ, iară când vedem că mielul cu aspect de câne se dă la 25 de lei kilu’, facem cale-n toarsă spre casă. Oare câte baterii de Grase şi Frâncuşe tăvălim noi de banii iştea, v-aţi gândit dumneavoastră, dragi reprezentanţi ai breslei trăgătorilor la măsea? Vă spunem noi: multe! Aşa că, să rămână Deseveul cu sfaturile lui, samsarii cu mortăciunile, iară noi cu vinul. Să vedem atuncea cine o să fie mai în siguranţă de Paşti. (Nea Mielu)