Rectorul Vasile Işan, un tip blajin de felul său, traversează o perioadă de stres prelungit, cauzat de câteva manifestări sonore ale Ligii Studenţilor Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, organizaţie care se plânge de taxele de şcolarizare prea mari. Întâmplător, Vasile Işan s-a întâlnit în uşa cantinei cu Silvian Man, liderul studenţilor protestatari, prilej cu care a purtat un dialog deschis, ca între cel mai bogat rector din ţară şi cel mai agitat student din Copou.

Silvian Man: Bună ziua, domnule rector, ce mai faceţi?
Vasile Işan: Bună, bună. Ia stai. Mă, tu nu eşti sindicalistul ăla mic şi rău?

Pardon, sunt liderul Ligii Studenţilor. Un fel de rector al sindicaliştilor din Universitate.
Nu, zău? Şi ce faci, bei bere din banii de cotizaţie? Lasă că vă ştiu eu pe ăştia, rebelii din fundul amfiteatrelor, care n-aveţi bani nici să treceţi strada, dar vă legaţi de cadrele didactice oneste, cu tradiţie, din această şcoală a înaltelor…

O clipă, domnule rector, scuzaţi-mă că vă întrerup, dimensiunea dumneavoastră oratorică este amplă, dar foamea mea e uriaşă de-a dreptul. Permiteţi-mi să mă retrag la cantină.
La cantină? Nu, nu vei scăpa de mine nici acolo. Ţin să-ţi arăt că pot mânca cot la cot, lingură la lingură, cu orice student din universitatea asta. Nu mi-e jenă de promiscuitate, fii fără teamă. La urma urmei, în afară de o toxinfecţie alimentară, ce mi se poate întâmpla?

(Cei doi intră în sala de mese)

Daţi-mi sarea, vă rog.
Ţi-o dau, de ce să nu ţi-o dau? Clorură de natriu, ştiu. Crezi că nu ştiu ce faceţi voi aici, la cantină? Hai, pune-mă la încercare. Acum bei un pahar mare cu H2O, sau apă, cum îi spuneţi voi, sindicalişti neciopliţi ce sunteţi.

Permiteţi-mi să mă uit puţin în meniu.
Prostii! În meniu nu te uiţi, aşa, pur şi simplu. Meniul se consultă, se lecturează. Adnotările astea de pe margine ce sunt?

Ce să fie? Preţurile la felurile de mâncare.
Mă crezi neumblat în lume? Normal că-s preţuri! Cum adică, voi daţi doar cinci lei pe-o ciorbă? De mâine, vă bag o taxă şi aici. Trebuie să mâncaţi consistent, deci şi preţurile trebuie să fie pe măsură.

Aveţi grijă, să nu vă vină o notă de plată consistentă.
Stai o clipă. Meniul ăsta e un plagiat grosolan. Văd pasaje întregi copiate din meniul cantinei de la Politehnică. Ce se întâmplă aici, domnule? Aceleaşi ciorbe, aceiaşi cartofi prăjiţi! Gata, mă duc în Tudor să discut cu cei de acolo. Plăteşte tu, te rog, că n-am strâns încă taxele pe azi!