Repetenţi, dar încrezuţi… la capitolul transport public

Sebastian Buraga

Sebastian Buraga

Deşi ambuteiajele şi accidentele sunt la ele acasă, Primăria se laudă cu un sistem de management de trafic în Municipiul Iaşi ca la Viena şi Paris”, care ar urma să fie implementat.

“Iaşul nu a rămas repetent la capitolul transporturi. Cu această problemă se confruntă toate oraşele mari, nu doar oraşul nostru. Proiectele mari de fluidizare a traficului încă nu s-au aplicat în România. În Bucureşti, spre exemplu, abia acum s-a implementat un astfel de program. Planul de management al traficului va fi computerizat şi se va face în acelaşi mod cum e la Viena şi Paris ”, spune Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi care, se vede treaba, nu a mai circulat de multă vreme cu mijloacele de transport în comun.

Proiectul urmăreşte fluidizarea traficului rutier şi pietonal, precum şi reducerea numărului de accidente şi ambuteiaje în oraş. Noul sistem de gestionare a traficului ar urma să se aplice în 90 de intersecţii din oraş. După planurile edililor, investiţia este de 90 milioane de lei, bani veniti de la UE şi  aproximativ 1,5 milioane de lei din partea Primăriei Iaşi.

Conform reprezentanţilor CL toate mijloacele de transport în comun din parcul auto sunt pe stradă, iar în timpul vacanţei de iarnă numărul acestora se va reduce. Inexplicabilă rămâne pentru autorităţi cauza pentru care ieşenii se strâng cu sutele în staţii, în fiecare dimineaţă. Aşteaptă, oare, autobuzul? Sau doar socializează?



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *