În cărțile de politologie, Italia este studiată la capitolul „paradoxuri ale democrației”. De la război încoace, italienii au schimbat guvernele ca pe șosete. „Anul și cârlanul”, cum zice românul. Ceea ce nu a împiedicat totuși Italia să devină a șaptea putere economică mondială, un milion de români găsindu-și, după cum știm, de lucru acolo. Mai aproape de noi, la doi pași chiar, Republica Moldova se zvârcolește de aproape un an într-o criză politică și economică fără precedent. Anul trecut, Republica Moldova a avut cinci prim-miniștri, de nu mai știa Ponta când dădea telefon la Chișinău cu cine o să mai stea de vorbă. Începute în mai, protestele de stradă au devenit din septembrie aproape zilnice. Prețurile au explodat, inclusiv la produsele de strictă necesitate, iar leul moldovenesc s-a prăbușit. Ce se întâmplă totuși în străinătatea noastră apropiată? Cine luptă acolo și pentru ce? Cine câștigă și cine pierde?

Spre Europa
Rădăcinile răului pleacă la urma urmei încă din 1991, când Republica Moldova a devenit independentă. Nu vom face o analiză întinsă pe 25 de ani, că nici nu avem atât loc în ziar și nici nu vrem să vă plictisim. Spunem doar că o țară mică, lipsită de resurse naturale, aproape fără industrie în afară de cea alimentară și cu o economie bazată aproape exclusiv pe agricultură, are o problemă în însăși dorința de a exista. Mulți ani, moldovenii s-au chinuit să supraviețuiască. După Revoluția din aprilie 2009 totuși, Republica Moldova părea hotărâtă să parieze pe cartea europeană. A semnat un acord de asociere cu Uniunea Europeană, a obținut libera circulație, fără vize, ceea ce le-a permis moldovenilor să lucreze și ei în Europa, iar lucrurile păreau să meargă spre bine. PIB-ul Republicii Moldova a crescut simțitor, ajungând la 8 miliarde de dolari. Puțin, e drept, dar dublu față de 1991. Doar că…

Un miliard de dolari
A venit momentul aprilie 2015, când o știre din Republica Moldova a făcut înconjurul mapamondului. Trei dintre cele mai mari bănci din Republica Moldova acordaseră cu o jumătate de an mai înainte, în doar câteva zile, credite „pe ochi frumoși” de un miliard de dolari, iar banii se evaporaseră. Trecuseră prin niște firme offshore cu accent rusesc. Imediat, oamenii au ieșit în stradă. Nu e de ici, de colo, să dispară peste noapte 12,5% din PIB, nu? Ar fi fost ca și cum, la noi, s-ar fi evaporat 23 de miliarde de dolari. Banii pentru sănătate și învățământ la un loc și încă mai mult decât atât. Când s-a auzit și că ministrul economiei, Stephen Bridé, se ocupase de audit la băncile în cauză taman în perioada în care se dădeau creditele, butoiul de pulbere a explodat. Și de atunci, o ține tot într-o explozie.

Lista premierilor
Guvernul Iurie Leancă a căzut. După el, a venit Chiril Gaburici, un independent. N-a făcut însă mulți purici, căzând și el din cauza unui scandal de plagiat. Au urmat Natalia Gherman, de la Partidul Liberal-Democrat din Moldova, Valeriu Streleț, tot de la PLDM și Gheorghe Brega, de la Partidul Liberal. Care a fost înlocuit zilele trecute cu Pavel Filip, de la Partidul Democrat din Moldova. Chestia asta a pus iar gaz pe foc, rezultând conflictele violente din aceste zile. De ce?

Jaful secolului
Păi, iar o poveste lungă. Stephen Bridé este membru PDM, partidul-proprietate personală a oligarhului Vladimir Plahotniuc, către care duceau deja multe dintre firele „Jafului secolului”. Să pui ca prim-ministru un membru al partidului care a supervizat jaful de un miliard este de neînțeles pentru orice moldovean de bun-simț. Culmea, varianta Filip a fost una de compromis, căci, prim-ministru voia să devină însuși Plahotniuc. Bani să-și cumpere voturile necesare în Parlament avea. Vladimir Plahotniuc are hoteluri, posturi de televiziune și radio, inclusiv Publika TV, unul din cele mai urmărite posturi de știri din Republica Moldova. Și o avere „la suprafață” de 300 milioane de dolari. Pe cea reală nu o poate intui nimeni. Să-l pui prim-ministru, ar fi însemnat efectiv să pui lupul paznic la oi. Așa că președintele Nicolae Timofti a mers pe o variantă mai ușor, teoretic, de înghițit. Doar că nu a mers. Și așa a început bătuta moldovenească.

Cine protestează
A ieșit în stradă Partidul Socialiștilor, al lui Igor Dodon, pro-rus și antieuropean feroce. Era normal, căci PDM este de dreapta și, oficial cel puțin, anti-rus. Oficial, căci Plahotniuc învârte afaceri frumoase și la Moscova. Lângă socialiști au venit și cei din Partidul Nostru, al lui Renato Usatîi. Ăsta e primarul din Bălți. Un fel de Mazăre basarabean. Foarte popular în orașul lui și cu veleități de actor politic de scară națională. Dornic de afirmare, căci e un partid nou înființat, iar alegerile anticipate acum i-ar conveni de minune. A, e tot filo-rus, ca să fie clară tabăra. Partidul Comuniștilor n-a făcut cine știe ce gălăgie. După revoluția din 2009, PCM și-a pierdut mulți susținători și a ajuns un partid de umplutură. Vreo 14 deputați ex-comuniști au susținut de altfel guvernul Filip. La blocul pro-rus s-au raliat, culmea, din formațiuni declarat pro-europene. În stradă se află și membrii Platformei Demnitate și Adevăr, alt partid nou, ca și cei ai Grupului de Inițiativă Maia Sandu. Fost ministru al Educației, Maia Sandu este un fel de Monica Macovei de peste Prut.

Miza: anticipate
Acum câteva zile, o jurnalistă basarabeancă de la filiala locală a Radio Europa Liberă, îi adresa mulțumiri publice lui Plahotniuc, pentru faptul că a reușit imposibilul: să unească stânga și dreapta pentru un scop comun: dărâmarea guvernului. Că și Natalia Morari e implicată în politică, ceea ce nu e chiar corect pentru un jurnalist, e altă poveste. Mulți analiști politici locali spun că Republica Moldova nu-și permite alegerile anticipate. Nu și le permite financiar în primul rând, în condițiile în care nici bani de pensii nu mai sunt. Situația economică a Republicii Moldova este dezastruoasă. Jaful de un miliard de dolari și tulburările politice constante nu puteau să nu afecteze economia în ansamblu. Din punct de vedere politic, alegerile anticipate sunt periculoase. Ar deschide drumul formațiunilor pro-ruse, iar pro-europenii ar rămâne extrem de divizați. Dacă alegerile ar avea loc acum, Partidul Nostru ar obține 22,8% din voturi, PSRM – 20,8% din voturi, iar PCRM – 9,9% dintre basarabeni. Total pro-ruși: 53,5%. Partidul Popular European din Republica Moldova, nou înființat, ar primi încrederea a 9,9% dintre basarabeni. PL – 9,3%, PLDM – 7,3%, Platforma DA – 7%. Partidul Democrat al lui „Abramovici de Moldova”, cum mai e cunoscut Plahotniuc, ar obține doar 6,9%, ceea ce pentru el însă nici nu prea contează.

Îndemnuri la calm
Una peste alta, de câștigat din căderea unui guvern condus din umbră de un afacerist cel puțin controversat, ar câștiga doar rușii. Tot ei câștigă și dacă incertitudinea se prelungește, pentru că sunt experți în pescuitul în ape tulburi, mai ales în spațiul ex-sovietic. Nu degeaba ambasada SUA îndeamnă la calm. Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, la fel. Și România s-a pronunțat, spre deosebire de alte situații, chiar mai ferm decât ceilalți. De obicei, noi așteptăm să vedem ce zic licuricii cei mari. De data asta, am fost chiar fermi și am supralicitat: am cerut calm, iar guvernul votat de Parlamentul legitim al Republicii Moldova să fie lăsat să-și facă treaba. Se poate înțelege că ne dorim să avem un partener stabil cu care să stăm de vorbă. Se poate înțelege că ne amestecăm în treburile unei țări independente. Se poate înțelege că ne place Plahotniuc. Vom afla mai târziu la ce s-a gândit Ministerul nostru al Afacerilor Externe.