Am avut oarece ezitări dacă să las sau nu denumirea complexului în titlu. M-am gândit totuși că lumea știe mai multe despre Select decât despre Barroco. Așa că, mai la vale, vă voi înșira câteva chestii despre acest stabiliment din buricul dulcelui târg.

Unii spun că băieții s-au orientat bine când au pus toate ouăle în același coș și mă refer aici la hotel, restaurant, cofetărie, patiserie, bar și cafenea. În fond, la ce ditamai clădire e acolo, ar fi fost culmea să nu facă ceva util cu ea. Pe de altă parte, dacă se întâmplă ceva nasol, ferească Dumnezeu, se duce dracu” toată afacerea. Mă rog, e chestie de punct de vedere.

Să purcedem, așadar, la impresii vizuale, olfactive și gustative legate de restaurantul din acest complex. Restul localurilor, altă dată, când voi avea chef. Şi timp, pentru că, vorba englezului, „Time is money”.

Ţeparul de la intrare

Complex "Select"

De la bun început, ne-a atras atenția că cineva te întâmpină atunci când intri pe ușa de la complexul Select. Nu e chiar la nivelul unui Maître d’ de prin alte părți, doar seamănă. Poartă costum și vorbește puțin. Ceea ce e bine, altfel ți-ai da seamă că ai de-a face cu un țepar de duzină. Vă voi povesti mai jos de ce spun asta, pentru că a dat-o cu mucii în fasole tocmai când voiam să spun că ne-am simțit bine la Select. Dar să nu anticipăm. Având în vedere că, la momentul cu pricina, habar n-aveam că suntem întâmpinați de un șmecher de duzină, am apreciat gestul și i-am dat o bilă albă. Cred că ne-a dus în eroare și jumătatea lui de zâmbet așa, pe sub mustață, pe care l-am luat drept unul profesional, cum vezi pe la case care-și respectă clienții. Adevărul este că face mult să te întâmpine cineva și să-ți dea binețe când te pregătești să îi lași ceva parale prin ogradă. Și, fiindcă vorbim despre Select, vorbim și despre o șapcă de bani. Vă previn de pe acum, locul e cam scump. Nu exagerat de scump, dar mai scump decât la crâșmele pe care le-am trecut în revistă până acum. Să nu mă înțelegeți greșit, nu critic treaba asta cu scumpetea, doar v-o aduc la cunoștință. Fiecare patron face ceea ce crede de cuviință cu stabilimentul lui iar prețurile sau tarifele și le face în funcție de socotelile proprii. Așa că n-o să mai insist pe aspectul acesta, având în vedere că, oricum, a intrat în obișnuință că la Select nu intră chiar orice huțupan. Bine, poate intra, dar trebuie să aibă buzunarele destul de adânci. Și pline, că degeaba-s adânci dacă nu respectă și cealaltă condiție, menționată anterior.

Contraste levantine

După ce am urcat scările, am fost conduși spre adevăratul Maître d’. Spun asta pentru că țeparul de jos ne-a predat unui alt domn, tot în costum, de la etaj, care ne-a condus la o masă, la restaurantul din titlu. Nu m-am putut stâpâni să nu constat că cei doi domni în costum aveau o oarece morgă care ar fi dat bine prin Anglia, de exemplu. La noi însă, în România și în Iași, erau ușor ridicoli și păreau doi SPP-iști dați afară din serviciu pe motiv că sunt mai scunzi cu un cap decât restul colegilor. Ca să fiu bine înțeles, trebuie să spun că atitudinea afectată a celor doi ar fi dat bine în peisaj dacă lucrurile ar fi fost peste tot ok. Adică da, dom’le, uite un loc în care toată lumea e serioasă, ești servit bine, respectat ca și client și totul e în niște parametri. Mai ales că acum, ai noștri conaționali pot face diferența, se poate circula destul de ușor spre locuri unde tradițiile în servicii sunt pritocite de generații. Și unde nu trebuie să fii un șmecher plin de bani sau beizadea de senator ca să fii servit cum se cuvine. Ori interlop, să se teamă că o iau pe coajă dacă ți-au adus ciorba prea rece.

Revenind la oile noastre, spre deosebire de alte locuri din lumea civilizată, acest al doilea domn în costum nu s-a prezentat și nici nu ne-a zâmbit. Probabil o fi mâncat ceva stricat sau i-o fi trasat patronul sarcini să facă reduceri de personal. Era cam supărat. „Treaba lui”, mi-am spus în gând și am purces spre locul unde urma să testez și aptitudinile bucătarului.

Deci, pe parcursul a doar câteva minute, am avut parte de câteva contraste pe care unii le găsesc firești aici, la noi, la marginea Levantului. Dar de care, la un moment dat, începi să te saturi și parcă vrei să simți că, dacă tot plătești ca în lumea normală, parcă ai vrea ca și chestiile din jurul tău să se petreacă la fel ca acolo. În fond, nu auzim peste tot că ne merităm soarta dacă acceptăm, oricând și oriunde, cu un complex mioritic, că „așa e la noi”?!

Firesc în lume, moft în România

Am ajuns, așadar, la locul faptei. M-a impresionat plăcut faptul că, pentru a doua oară în Iași, am găsit la masă prosoape pentru poale. Ceea ce îți dă alt avânt atunci când savurezi ceea ce ai în față. În plus, îți dă și o altă poziție când mănânci, pentru că îți permiți să nu stai atât de lipit de marginea mesei sau neapărat deasupra farfuriei atunci când bagi mâncarea în gură. Poate n-ar fi cazul să dau aceste detalii, chiar intime, dar sunt destule persoane care consideră un moft prosopul de pus pe poale. Însă când ești acasă, îți permiți să dai pe tine pentru că e simplu: te schimbi și să arunci pantalonii ori bluza în coșul cu rufe. Cu totul altceva este atunci când ești în târg și ai pe tine un costum „de protocol”. Nu insist, cred că v-ați făcut deja o imagine asupra problemei și poate că deja începeți să nu mai considerați prosopul cu pricina, atât de greu de găsit în crâșmele de la noi, din România, un simplu moft.

Deci, vreo câteva bile albe doar până ne-am așezat la masă.

Cu ochii pe pereți

Încăperea în care este restaurantul Barroco e destul de mare. Cam cât să poți întoarce un SUV, fără probleme. Mesele sunt așezate bine, nici prea multe, să n-ai spațiul vital dar nici prea puține, să nu faci față dacă ești vizitat de un aflux brusc de clienți. Ceea ce constituie o bilă albă în sine. Aranjamentul de pe mese este bine făcut și, aș spune fără teamă de a greși, chiar elegant. Ceea ce ne-a surprins în mod plăcut, niciunul din cei cu care eram la masă nu mai fusese de ani de zile la Select. Pe când treceam în revistă toate aceste lucruri de laudă, media observațiilor a scăzut brusc când a apărut chelnerul. Nu, n-avea pantalonii rupți în fund sau vreo pată de vin roșu pe vestă, ci suferea din alte motive – îți cam strica cheful de viață. Omul părea supărat și, chestie destul de enervantă, se uita pe pereți când ne făcea diverse recomandări. Să fi auzit cumva că va fi dat afară?! S-ar explica în felul acesta și treaba cu domnul în costum de mai înainte.

În fine, nu pentru deducții logice, gen Sherlock Holmes, veniserăm noi la Select. Deși, trebuie să recunoașteți, e un exercițiu provocator și foarte util uneori. Te scapă de unele țepe.

Curățenie și…

La intertitlul de mai sus am vrut să mai adaug un cuvânt. Da, ați ghicit, era vorba despre „stil”. Dar am renunțat la el pentru că mi-e greu să definesc un stil pentru ceea ce am văzut la Barroco. Sau la Select, dacă tot e sub aceeași pălărie. Nu e o chestie gravă, dar nici de laudă.

Așa cum fanii paginii noastre încep să întrevadă deja, momentul în care ne aflam impune o vizită la toaletă. Așa că ne-am îndreptat spre locul cu pricina.

Dragi telespectatori, este momentul acum să vă dau un sfat de ordin tehnic – dacă vă apucă diverse nevoi pe la Select, nu amânați. Locul unde trebuie să mergeți e la ceva distanță și, având în vedere că omul căruia i-am cerut indicații, chelnerul nostru, studia pereții când ne explica traseul, am purces la budă cu o oarecare reținere. Am ajuns după ceva timp și am răsuflat ușurat. Locul este foarte curat și bine amenajat. Se vede că cineva a băgat ceva parale acolo. Nu mă refer acum la lux sau la budele hi-tech, ci la aceea că totul e în parametrii pe care îi aștepți de la un asemenea loc. Cineva chiar s-a conformat unor studii psihologice, cu privire la comportamentul unora din clienți pentru că am remarcat pe unele vase de „treabă mică” vestita muscă din studiile cu pricina. Știți voi, aia pe care unii vor s-o nimerească cu jetul. Care jet? Ei, hai, dacă n-ați înțeles despre ce e vorba, înseamnă că sunteți infiltrați aici și nu faceți parte din gașca noastră de cititori fideli. Obișnuiții Topului Crâșmelor sunt oameni deștepți, care prin poanta din zbor, fără să întrebe publicul sau să sune un prieten. A să n-o lungesc inutil, toaleta are tot ce-i trebuie și face ca numele Select să nu fie doar o vorbă goală.

Măncare bună. Pe bani!

Chestiile pe care le-am comandat, deși nu foarte sofisticate, erau destul de bune. Dar cam scumpe. Ca nivel de prețuri, am întâlnit ceva similar în restaurantul unui hotel din Miami. Da, vorbesc despre Miami/Florida, nu vă uitați urât la mine. La gust însă, ce am mâncat la Select, îi bătea la fund de departe pe omologii americani. Deci, nu mă pot abține să nu felicit bucătarul, patronul de la Barroco și-a găsit omul potrivit. Chiar și desertul a fost foarte bun, totul era așa cum trebuia și așezat pe farfurie într-un fel în care îl mâncai mai întâi cu ochii și apoi cu papila. Apoi, trebuie să dau o jumătate de bilă albă și servirii, chiar dacă băiețașul cu pricina era cam supărat. A venit la timp, ne-a servit cum trebuie, a luat totul de pe masă la momentul oportun, a schimbat scrumiera când era necesar… Ce să mai, pot spune că toți cei de la masă l-am iertat pentru că vorbea cu ochii pe pereți și că era cam botos. Să-i dăm oare și jumătatea celalată de bilă? Nu știu, mai vedem până la final.

Unde e chitanţa?!

A venit momentul să vă dau și explicații cu privire la țeparul de care vorbeam la început. Însă, mai întâi, câteva detalii de ordin tehnic cu privire la localizarea complexului Select. Stabilimentul despre care vorbim este în buricul târgului. În cazul în care nu sunteți ieșeni sau ne citiți de la distanță, precizez că se află chiar lângă stația de tramvai unde a fost huiduit Băsescu, la ziua Unirii. Hai, că pe asta trebuie să o știți! În față, chiar la intrare, există o parcare destul de generoasă, cu bariere. Ceea ce-ți lasă impresa că ar fi și păzită. Acum, nu știu dacă poți să-ți uiți în mașină o geantă, la vedere, că totuși suntem unde suntem. Adică la porțile Orientului. Iar oamenii cu venituri destul de mici se pretează la a-ți sparge un parbriz pentru a-ți fura o geantă goală, uitată pe bancheta din spate.

După ce am ieșit de la restaurant, am coborât scările cu o atitudine pozitivă. Am trecut peste botoșeala chelnerului și peste încruntarea Maître d’-ului. Adevărata surpriză ne aștepta însă la ieșire. Ajungem, așadar în parcare, și dăm să plecăm. Pe când făceam manevrele de rigoare, cu mașina, vine la noi un tip în costum. Ați ghicit, domnul pe care l-am gratulat cu apelativul de „țepar”. Și nu-l retrag, după cum veți vedea în continuare. S-a apropiat de locul șoferului, cam ca un polițist pe șosea, când vrea să te întrebe de sănatate. Am dat greamul jos, normal, pentru că nu părea un boschetar oarecare, era îmbrăcat în costum și nu părea amenințător în niciun fel. Însă ceea ce a spus a avut dar de a ne lăsa mască: „Ne datorați patru lei pentru parcare!” Am rămas interziși, dar ne-am căutat prin portofele, după mărunți. De sus, din restaurant, nu ni se dăduse restul chiar atât de în detaliu. Când lași o căciulă de bani pentru o masă de patru persoane, într-un loc precum Selectul, e de la sine înțeles că nu ai pretenția la bancnote de un leu. Mai ales că lași și zeciuiala de rigoare, așa cum se obișnuiește atunci când apreciezi mâncarea, servirea și ambianța.

Omul ne-a luat banii și dus a fost. Ne așteptam la o chitanță, că doar nu i-am dat banii de pomană. Însă chitanța n-a venit, deși am așteptat preț de vreo câteva minute. În timpul ăsta, bariera de la ieșirea din parcare s-a deschis, semn că „Gata, v-am luat banii, valea de aici!”. Era clar că nimeni nu avea să vină cu respectiva hârtie.

Am plecat cu un gust amar. Că ne-a perceput bani pentru parcare, hai să spun că poate asta e politica locului, să nu conteze că ai avut un client care a lăsat pe masă, cu doar câteva minute în urmă, echivalentul unui salariu de portar la Primărie. Dar să nu-ți dea chitanță… Cred că unii ar numi asta evaziune fiscală. Voi, dragi telespectatori, cum o numiți?! Așa mă gândeam și eu, cred că ar trebui să o lăsăm la nivel de țeapă. Să-ți fie rușine, țepar mic, faci firma de râs!

Mi-aș trimite un prieten la Barroco?

Dincolo de incidentul de la final, cu fasolele și mucii micului șmecher, îmbrăcat în costum, trebuie să recunosc că a fost ok la Select. Sau, Barroco, ca să fiu mai precis. Mâncarea este bună iar muzica, servirea și toaleta se încadrează în ceea ce aștepți de la o crâșmă nu tocmai ieftină. Locul este curat, chiar select, însă chelnerii ar trebui să învețe măcar să lase impresia că le pasă de clienți. De zâmbetul acela care face diferența ce să mai vorbim?! Degeaba faci totul cum trebuie dacă ratezi, din câteva mișcări, ceea ce vrea un client. Adică să se simtă bine și să se simtă băgat în seamă. Pentru că, la un restaurant, nu cumperi doar mâncare, ci te aștepți și la un serviciu corespunzător.

Mă văd nevoit să repet, aproape obsesiv – dragi patroni de crâșme, cârciume, birturi sau restaurante, încercați ca, măcar o dată pe lună, să le amintiți angajaților că SERVESC niște clienți, nu doar cară mâncare de la bucătărie la o masă! E chiar atât de greu de înțeles că un client mulțumit îți aduce alți clienți, că cei care s-au simțit bine într-un loc îți fac cea mai bună și mai eficientă reclamă? Sau, după caz, antireclamă…

Nota generală pentru Barroco – 7,71.

Trebuie să fac o precizare, înainte de încheiere emisiunii: nota asta poate să crească semnificativ. Și asta dacă patronii vor convinge personalul să acorde mai multă atenție clienților. Și, foarte important, dacă vor face ceva în privința parcării. Pentru că dă al dracului de nasol în peisaj să fugă cineva după tine, să te oprească minute bune pentru câțiva lei, după ce i-ai lăsat pe masă o căciulă de bani ca, în final, să vezi că asta e doar pentru banii de bere ai unui șemecheraș în costum. Dar, mă rog, vorba aia: „Ochiul stăpânului îngrașă vita”. Sau preferați „Câte bordeie, atâtea obiceie”?

Pentru conformitate,
Mogulu’

Note:

Tarife/prețuri: 4

Mâncare/băuturi: 10

Servire: 8

Curățenie: 10

Ambianță: 9

Muzică: 9

Parcare: 4