Restaurant "RALET"

Vizita la restaurantul din titlu a fost, recunosc, din întâmplare. Treceam cu mașina pe lângă stabiliment și mi-au atras atenția ferestrele si pereții, care se deosebesc net de restul construcțiilor de pe stradă. Mi-am fixat în gând să vin aici, odată, cu niște prieteni, să vedem ce și cum.

Ei bine, zilele trecute – la câteva luni după trecerea pe strada Ralet – m-am ținut de promisiunea pe care mi-am făcut-o. Nu mi-a părut rău, pentru că am găsit un loc… interesant. Un loc al contrastelor, unde ai parte de una caldă, una rece. Asta, ca să mă exprim decent.

Dar… să nu anticipăm – citiți mai la vale și veți înțelege despre ce e vorba.

Fără pioneză

Așa cum spuneam în șapou, pe harta de evaluare a Topului Crâșmelor, Restaurantul Ralet nu avea nicio pioneză înfiptă în dreptul lui. Am ținut totuși să merg acolo pentru că auzisem, într-o discuție dintre niște amici, că e un loc interesant.

Acestea fiind spuse, mi-am luat câțiva ciraci în mașină și am plecat spre locul faptei. Când am ajuns, mi-am dat seama că ar fi trebuit să iau măcar încă un șofer cu mine. Sau ar fi trebuit să vin cu un taxi. Nu neapărat pentru că nu ai unde parca ci pentru că în local se servesc niște vinuri deosebite.

Dar, asta e, am înghițit gălușca și am purces mai departe cu evaluarea Raletului.

Cum stă bine oricărui evaluator din ziua de azi, am aruncat la o privire, mai întâi, pe situl de internet al obiectului muncii.

Impresii digitale…

Prea multe referiri la situl de internet al celor de la Ralet n-o să fac, din simplul motiv că nu-mi plac culorile alese. Deși kakiul e o culoare destul de suferitoare pentru ochi, fonturile alese și așezarea în pagină cam dau cu virgulă. Să nu mă înțelegeți greșit, situl e în parametri, doar că nu prea se lovește cu gusturile mele. Poate altora le place.

Găsești aici câteva cuvinte despre crâșmă, meniul (chestie pe care am apreciat-o sincer), o listă cu vinurile servite, o galerie foto și adresă de contact. Ultima, cu localizare pe google maps, așa cum stă bine oricui are un business în anul de grație 2011.

Să vedem însă ce mi-a plăcut în restaurant, că situl nu ține de foame. Sau de sete.

… şi impresii analogice

Am intrat, așadar, în restaurant, unde ne-a întâmpinat un domn, numai un zâmbet. Am notat treaba la „bile albe”, pentru că, așa cum cititorii noștri fideli știu foarte bine, în alte crâșme cu pretenții n-am avut parte de asemenea tratament.

Trebuie menționat că spațiul interior este destul de elegant amenajat. Poate puțin cam înghesuit dar în mod cert elegat. Contrastul dintre pereții albi, simpli și mobilier dă o notă aparte. Apoi, mai sunt câteva elemente care îți spun, discret, că patronul sau, mă rog, cel care deține stabilimentul, e puțin umblat prin lume. Și nu mă refer aici decât la o chestiune care ar putea trece neobservată pentru unii iar altora le-ar putea doar ridica o sprânceană. Însă, pentru „connaisseurs”, bolurile cu dopuri de plută spun că aici se degustă vinuri de calitate. Plus muzica excelentă, adaptată foarte bine numărului de clienți.

Bun, hai să vedem cum e cu restul chestiilor, adică servirea, mâncarea și ambientul! Că despre parcare e clar că nu poți spune prea multe, din simplul motiv că nu există.

Festina lente

Înainte de a purcede cu masa, am hotărât că e cazul să-mi spăl mâinile. Am mers, așadar, la toaletă, unde am găsit curățenie și dotări peste medie. Chiar elegante. Iarăși, bilă albă.

Revenit la masă, am constatat că ospătarul sosise deja și că zâmbea în timp ce lua comanda. Chestie care iarăși m-a impresionat pozitiv. Cât am mai sporovăit cu amicii de la masă, chelnrul nostru și-a făcut datoria ireproșabil. Așa că-i voi da și numele, cum obișnuim cu cei care își respectă clienții și, în fond, meseria. Deci, Ionuț ne-a servit așa cum am fost servit și pe alte meridiane, la crâșme cu mofturi grele. Nu i-a scăpat nimic, nici măcar un pahar golit sau o scrumieră care trebuia schimbată. „Măi, să fie!”, mi-am zis, „Ia te uită, o crâșmă care-și merită renumele!”.

Bucuria mea a fost de scurtă durată iar cel care a spus să nu te grăbești, nici măcar la tras concluzii, mare om a fost! În câteva secunde după aceste gânduri frumoase aveau să-mi iasă pe nas toate bilele albe.

Literatură și alcool

La o masă alăturată, patru persoane vorbeau și gesticulau zgomotos. Puțin mai zgomotos decât ar fi presupus ambianța restaurantului dar am spus că na, vinul fiind bun și compania plăcută, oamenii mai dau drumul la brăcinar.

Chiar ne-a amuzat discuția, pe care nu aveam cum să o ignorăm din cauza decibelilor – literatura rusă clasică. Se frământau cei doi domni (erau două cupluri la masă) care o fi fost ultimul roman al lui Dostoievski. Nu le venea în cap și pace! Într-un final, sinapsele unuia dintre domni au cuplat cum trebuie și, brusc, se făcu lumină – „Frații Karamazov”! Celălalt o ținea una și bună că e vorba de „Crimă și pedeapsă”. Atât de sigur era pe el, încât ținea să-și sublinieze opțiunea prin niște vorbe cam decoltate.

Ne-am simțit și noi ușurați, cei de la masa la care stăteam, că deja începuse să fie penibil. Și nu numai din cauza vorbelor fără perdea. Chiar îmi venea să le dau răspunsul, cu detalii mai puțin cunoscute publicului. În fața mea, la masa la care eram, stătea o persoană care studiase literatura rusă vreo câțiva ani buni. La Universitate și după.

Ce ne-a fost dat însă să auzim după aceea… sincer, nu mi s-a întâmplat nici măcar într-o bodegă de haltă, uitată de lume.

O bilă neagră cât casa

Dintr-un motiv doar de el știut, la un moment dat unul din indivizii cu dilema dostoievskiană a început să țipe și să înjure ca la ușa cortului. Momentul, de un penibil extrem, a schimbat radical expresia feței oamenilor de prin crâșmă. Cum nimeni nu făcea nimic, nici măcar personalul restaurantului, am schițat un gest, să mă ridic să le atrag atenția. Sau să fac ceva, acolo, că totul era deja ireal. În acel moment, una din doamnele de la masă îmi spune: „Cum, nu-l știi pe dom’ procuror Cutare?! Ei, acum e încă în toane bune, se limitează doar să înjure ca un birjar. Altă dată s-a luat și la bătaie cu mesenii. Mai bine îți vezi de treabă!”

Am rămas la jumătatea gestului. Dacă porcul acela care înjura mai ceva ca un golan de cartier era magistrat… Ce poți să mai spui?! Oricum, o bilă neagră cât casa pentru angajații de la Ralet, care au demonstrat plenar că nu știu să facă față unui astfel de client.

Dacă asta vi se pare ciudat, vă invit să citiți și capitolul de mai jos, care e de-a dreptul… cum să spun?… misterios. Da, cred că acesta este cuvântul.

Un refelex jurnalistic

Textul inițial nu cuprindea paragrafele care urmează. Le-am atașat însă pentru că, dintr-un refelex jurnalistic, am vrut să văd ce e și dincolo de aparențe.

Revăzând textul, mi-am spus că n-ar fi rău să verific, la ministerul de resort, ce fel de clasificare are restaurantul de pe Ralet. Și, când am făcut-o, am rămas mască – restaurantul nu are clasificare! Cel puțin nu pe strada Ralet, nu pentru Restaurantul Ralet și nu înainte de data de 9 mai 2011.

Mare atenție – nicio unitate de alimentație publică nu poate funcționa, potrivit legii, fără clasificare!

Întrebarea firească este următoarea – cum naiba există și funcționează Restaurantul Ralet, care se mai și pretinde a fi de patru stele?! Ce naiba păzesc inspectorii Guvernului, care se ocupă cu așa ceva? Sau, dacă chiar are clasificare (chestie pe care, repet, n-am găsit-o în documentele oficiale), cum se cheamă de fapt restaurantul?! Și ce societate comercială deține clasificarea, obligatorie pentru funcționarea restaurantului?! Să aibă vreo legătură cu asta faptul că nimeni nu-l deranjează pe dom’ procuror Cutare, când își bagă și își scoate, în auzul tuturor, prin crâșmă?! Recunosc, e doar o speculație dar lipsa informațiilor cu privire la Ralet te îndeamnă sa-ți pui niște întrebări, nu?!

Iată câteva chestiuni la care vă invit, dragi prieteni, să vă dați cu părerea mai jos, în feed-back-ul obișnuit de pe fiecare pagină a Topului Crâșmelor.

Precizez că pe procurorul respectiv l-am numit Cutare din simplul motiv că nu mă interesează numele lui și, sincer, chiar nu-mi aduc aminte cum îl cheamă. Cică ar fi un om important prin târg. Dar cam nesimțit și violent cand o ia pe ulei.

Mi-aș trimite un prieten la Restaurantul Ralet?

Dacă ar fi să mă iau doar după mâncare și băutură, l-aș recomanda. Chiar și cu prețurile alea mari, care nu sunt la îndemâna oricui.

Însă, dacă mă gândesc la momentele absolut jenante prin care am trecut, plus faptul că stabilimentul nu este clasificat (repet, potrivit documentelor actualizate la data de  9 mai 2011, disponibile la Ministerul Turismului), mă mai gândesc. Și… asta înseamnă aproape sigur că nu prea aș recomanda acest restaurant unui prieten.

În fond, cine mă poate condamna? La o crâșmă te duci să mănânci bine, să bei ceva de calitate și să petreci un timp plăcut alături de niște prieteni. Ceea ce n-a fost cazul la Ralet, oricât de amabil o fi fost Ionuț, oricât de bună or fi fost mâncarea și vinul.

Rezumând, Restaurantul Ralet înseamnă mâncare bună, băuturi fine, o budă curată și dotată cu tot ce trebuie (ba chiar mai mult decât atât)… însă o ambianță grotescă. Plus o clasificare dubioasă.

Nota generală pentru Ralet – 7,14

Așadar, un punctaj cu mult sub ceea ce ar putea da restaurantul cu pricina. Dar prea mare pentru momentele penibile prin care mi-a fost dat sa trec, împreună cu amicii cu care am luat masa. Păcat, efortul unor oameni a fost ruinat de neputința de a gestiona o situație. Care, în contextul în care procurorul cu pricina devine violent, te face să te gândești chiar la siguranța ta și a celor de la masă.

Voi cum v-ați simți în această situație, dacă ați avea alături soția și, eventual, copii minori?!

Pentru conformitate,
Mogulu’