Ce face un director când nu mai e director de instituție bugetară? Păi, în principiu are două variante: își caută vreo altă sinecură de stat, fie se lansează în afaceri. Mă rog, mai există și o a treia variantă, de a face ambele chestii deodată, dar ca funcționar e puțin absolut ilegal. Firește. Cel mai bine e să rămâi în domeniul pe care ai lucrat la stat, dacă se poate. Pe azi, un exemplu din categoria „se poate”. Și încă bine de tot.

Istorie recentă
Acum vreo 8 ani, filiala ieșeană a Arhivelor Statului era zguduită de un scandal zdravăn. O serie de controale au pus-o pe faraș pe directoarea Maricica Ifrim. Cât erau acuzele de management defectuos de justificate, cât era vorba de clasicele lucrări de săpături șanțuri pe sub fotoliul directoarei, are mai puțină importanță. Am zice că și una și alta, deși faptul că directoarea a intrat în concediu medical de îndată ce au apărut amenințări la orizont, ceea ce nu a împiedicat-o să predea la o universitate privată, că și-a depus demisia, iar pe urmă și-a retras-o ne cam dă de gândit. Cert e că Maricica Ifrim nu era chiar un înger în relația cu subalternii, care foloseau expresia ”comportament tiranic” doar ca pe un simplu eufemism. Nu ne apucăm însă de dezgropat morții.

Spre zona privată
Scurt pe doi, Maricica Ifrim a demisionat cumva de la Arhivele Naționale înainte de a fi pusă definitiv în situația penibilă de a fi demisionată. Știți nuanța. S-a refugiat până la urmă într-un post de consilier la Prefectură. Nu era greu, date fiind studiile, experiența și faptul că făcea parte din sistem. A rămas câțiva ani, până când s-a gândit că își poate folosi cunoașterea sistemului bugetar și în alt mod: intrând în sistemul privat.

Clienţi babani
În 2012 și-a înființat propria firmă, pe ce alt domeniu decât pe cel în care era specializată, respectiv servicii de arhivare. Știți dumneavoastră, activitatea aia de ordonare, inventariere, numerotare a foilor, legarea lor în dosare și etichetarea frumos și elegant. Există două categorii posibile de clienți, generatori de mari cantități de hârțoage oficiale: instituțiile de stat și firmele private mari sau anchilozate încă într-un sistem birocratic bazat pe hârtie, nu pe calculatoare. Dintre instituții, cele mai „productive” sunt universitățile. La câte mii de studenți depun cereri de înmatriculare, reînmatriculare, reexaminare, susținere a licenței ș.a.m.d., ele sunt o adevărată mină de aur. Chestie pe care probabil o știa de când lucra la Apollonia, în paralel cu arhivistica. La fel și spitalele, prin care trec zeci de mii de pacienți anual. Ca urmare, din aceste sectoare și-a ales Ifrim și clienții: Universitatea „Al.I. Cuza”, cea de Medicină și Farmacie, Institutul de Oncologie, Cotnari SA, Iașitex etc. Și-a ales? Da, am putea spune și așa, pentru că serviciile de arhivare au un mare avantaj în sistemul public. Au valori suficient de mici pentru a putea fi atribuite pe ochi frumoși, fără vreo procedură incomodă de licitație publică, la care poate veni și cineva care nu trebuie să câștige, dar nu vrea să înțeleagă. E ceea ce în termeni legali se cheamă atribuire directă. Nu e ilegală, dar îți permite să ajuți un prieten aflat în nevoie. De firmele private nu mai vorbim, că ele încheie contracte cu cine vor și la ce prețuri doresc.

Profit cu 0 angajaţi
Atribuirea directă e aproape obligatorie pentru o firmă nouă, care nu are niciun fel de experiență anterioară cu care să se laude și care, eventual, nici nu are angajați. Digi Arhiv Est a Maricicăi Ifrim avea fix zero salariați în 2012, la înființare. Acest amănunt nu a împiedicat-o totuși să aibă o cifră de afaceri de 158.000 lei. Cu cheltuieli de doar 671 lei, adică cele de înființare, plus niște aracet și etichete, profitul net a fost de 152.600 lei. Omenește vorbind, câte firme se pot lăuda cu un profit de peste 95% încă din primul an de funcționare?

Merge uns
Nici anul următor nu a fost rău deloc. Cu trei salariați și cheltuieli de 26.000 de lei, cifra de afaceri a crescut ușor, până la 194.000 lei, iar profitul net a ajuns la 162.000 lei. Ce înseamnă asta? În primul rând, că firma a ajuns aproape la maximum pe care îl poate obține într-un singur an. Nu a fost o creștere lentă, în 3-4 ani, ci o explozie. Practic, firma a apărut exact atunci când tuturor le crăpa buza să-și lege dosarele, ceea ce înseamnă un fler de invidiat. Apoi, că dintr-o activitate aproape nebăgată în seamă, cum e cea de legătorie și arhivare, se pot scoate bani frumoși. Profitul net pe anul trecut a fost de 13.500 lei lunar. Cât e leafa unui director de arhive? Dar a unui profesor universitar? Ei, vedeți că se poate?