O delegație formată din conducerea Termo Calor Confort Pitești a participat la o reuniune de lucru alături de conducerea de la Veolia Energie Iași, pentru a discuta despre modul în care a fost revitalizat sistemul centralizat de termoficare din Iași.
Contract de rezultat
Astfel, Radu Gonceanu, președintele consiliului de administrație, Iulian Richiteanu, director general, Ion Istrate, membru în consiliul de administrație și Sorin Apostoliceanu, economist-șef, au fost interesați de principiile pe baza cărora funcționează contractul de delegare a serviciului public de termoficare de la Iași. Este vorba de un contract de rezultat, cu indicatori de performanță monitorizați permanent, care au fost îndepliniți și chiar depășiți, așa cum arată bilanțul Veolia, după trei ani și jumătate de activitate.
Explicații detaliate
Au fost trecute în revistă investițiile făcute în ultimii ani pentru creșterea eficienței sistemului integrat de producție – transport – distribuție a energiei termice, dar s-a pus accentul și pe colaborarea cu asociațiile de proprietari și relația directă cu clienții finali (locatarii apartamentelor conectate la sistemul centralizat). Aici au fost amintite întâlnirile periodice cu aceștia, vizitele zilnice pe teren sau audiențele publice organizate în toate cartierele Iașului în toamna anului 2014.
Mod de lucru
Veolia Energie Iași promovează o metodă proactivă referitoare la încasarea facturilor emise pentru energia termică: de la discuțiile în teren cu asociațiile și cu clienții individuali, la notificările depuse la cutiile poștale ale locatarilor pentru a-i informa despre datoriile înregistrate de asociația din care fac parte, sau la protocoale de eșalonare a debitelor (plata în rate). „În paralel, avem ca prioritate racordarea de clădiri mari la sistemul centralizat, argumentele noastre fiind atât economice (economii de costuri), cât și legate de protecția mediului înconjurător și de siguranța ocupanților”, au precizat oficialii Veolia Energie Iași.
Contorizare individuală
De pe lista discuțiilor nu putea lipsi proiectul contorizării individuale a consumului de energie termică în sistem centralizat. Echipa de la Pitești s-a arătat interesată de soluția tehnică și de avantajele pentru clienți: economii de consum și de costuri, independență față de vecini, înlocuirea completă a instalațiilor, posibilitatea sistării furnizării doar către rău-platnici.