Revoluţionari pensionari, neocomuniştii de azi şi blana porcului din pădure

Printre cele mai controversate măsuri pe care le putea lua Guvernul Boc în acest an de austerităţi impuse şi strângeri de curea în zona gâtului, a fost asta cu revoluţionarii. E vorba de o lege prin care participanţii direcţi la finalizarea Revoluţiei din Decembrie 1989 se bucură de nişte privilegii cum ar fi scutiri de taxe şi impozite, loc de veci la cimitir, atribuirea directă a unui spaţiu comercial sau teren pentru casă (500 m intravilan), sau teren agricol (1 hectar) şi a unei pensii de revoluţionar de circa 1.800 lei (18 milioane lei vechi). La auzul acestei veşti, mulţi au fost cei care s-au bucurat, mai ales că printre posesorii acestor certificate de revoluţionar au fost identificate persoane care nici măcar nu se născuseră la vremea acelor evenimente. Multe au fost persoanele care au beneficiat de pe urma acestei legi a revoluţionarilor, fără a avea cel mai mic drept, aşa cum destui sunt cei care şi-au riscat viaţa pentru a ne face scăpaţi de comunism. Văd că revoluţionarii au ieşit acum în stradă pentru a-şi reclama drepturile anulate. Personal, cred că şansele lor de izbândă sunt mici din cel puţin un motiv: capra vecinului. Adică, de ce să ia nişte şmecheri pensii de 18 milioane, pe când lumea de rând a ajuns să mănânce din gunoaie?! Asta e percepţia generală, iar Boc a profitat de ea pentru a mai face o economie. Vorba vine, că banii oricum vor fi sparţi pe tot felul de şmenuri portocalii…

***

Că tot vorbeam de revoluţionari, îmi amintesc ce balamuc a fost la Iaşi cu Revoluţia din ’89. Nu a fost cu împuşcături, dar s-a lăsat cu nişte arestări în dreptul zilei de 14 decembrie, când trebuia să se întâmple ceva. Nu s-a mai întâmplat, fiindcă Securitatea de atunci a avut grijă să le taie pe toate din faşă. Au urmat evenimentele de la Timişoara, apoi cele de la Bucureşti şi-mi amintesc cum un amic mă tot ispitea să mergem în Capitală. „Ca să ce?”, l-am întrebat atunci. „Să ne batem cu teroriştii!”, mi-a replicat, vizibil emoţionat şi pus pe fapte mari. „Vezi-ţi de treabă! Te mai trezeşti cu vreun glonţ în cur sau, mai rău, rămâi lat în vreun şanţ, ca prostul. Stai calm, că tot comuniştii vor veni în locul lui Ceauşescu”, i-am răspuns. Şi parcă am fost pocit! Chiar aşa a fost. Nu mă va convinge nimeni că odată cu împuşcarea lui Ceauşescu am scăpat de comunişti. Dimpotrivă, am fost, suntem şi încă vom mai fi storşi până la măduvă de comunism, într-o formă revizuită şi adăugită!

***

Acum, ca să închei într-un ton vesel, nu mă pot abţine să mai râd o dată de faza cu conducerea pazei Aeroportului Iaşi, cercetată penal pentru braconaj. E vorba de porcul călcat cu avionul pe pista de la Ciric, în urmă cu câteva luni. După ce l-au accidentat, băieţii de la Aeroport s-ar părea că l-au tranşat şi l-au păpat, fără a mai anunţa AJVPS-ul. Probabil că unul dintre participanţii la tranşarea porcului nu a fost mulţumit de ce a primit, aşa că i-ar fi dat în gât pe ceilalţi. Şi uite-aşa, Iaşul intră în Cartea Recordurilor ca fiind singurul loc din lume unde se braconează cu… avionul. Carabina e deja depăşită ca eficienţă!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *