Dezastrul înregistrat de PNL Iaşi a reactivat faliile care s-au despărţit înaintea stabilirii listei de candidaţi pentru alegerile parlamentare. Tensiunile reapărute sunt scoase la suprafaţă de mai mulţi membri ai organizaţiei care s-au simţit nedreptăţiţi la momentul întocmirii listelor, iar acum îşi dau seama că e momentul cel mai favorabil pentru a detona revolta în sediul din Podu Roş. Printre cei mai vocali dintre rebeli se află şi consilierul judeţean Marius Dangă, care insistă pe Facebook cu diverse mesaje de răzvrătire, mai mult sau mai puţin subtile. Unul dintre cei pe care Dangă i-ar fi văzut parlamentar este şi fostul său contracandidat la şefia filialei judeţene, Liviu Brătescu. Cei doi s-au întâlnit pentru a pune la punct ultimele detalii ale revoltei.
Marius Dangă: Frate Liviule, ai urmat instrucţiunile de eschivare antifilaj? Sper că ai fost suficient de abil să te fereşti de iscoadele stăpânirii.
Liviu Brătescu: Frate Marius, am fost mai discret decât strămoşii noştri paşoptişti. Doar mă ştii, sunt istoric, prin urmare cunosc foarte bine şiretlicurile revoluţionarilor clandestini. Am mers cale de două poşte prin subteranele Iaşului, aşa că nu m-a văzut nimeni, ci doar un grup compact de şobolani, pe unii chiar îi ştiam din subsolurile arhivei în care mi-am petrecut tinereţea.
Aşa te vreau, deştept şi fără frică! Lasă că va ieşi soarele şi în canalizarea noastră. Scuză-mă că-l parafrazez pe duşmanul Lenin, dar a venit vremea revoluţiei! Trebuie să ne organizăm, să fim ce am fost şi chiar mai mult decât atât. Na, că l-am parafrazat şi pe Vadim.
Scuză-mă, dar nu Vadim a spus asta, ci Petru Rareş.
Da? Ok, n-are importanţă, tot ceea ce contează acum e să fim uniţi. Bălteanu iese din schemă, Oprea se duce în Parlament, Scîntei la fel, rămâne filiala pe mâna noastră. Pe tine te fac eminenţă cenuşie, că le ai cu chestiile istorice şi ai şi nişte cărţi scrise. Sper că nu ai plagiat ceva! Eu voi fi preşedinte, evident, pentru că privesc numai spre viitor şi am şi gura mare.
De acord, Marius. Toate bune şi frumoase, dar va trebui să respectăm şi necesarul minim de femei din partid. Ce zici, o mai păstrăm pe Mihaela Popa?
De ce vrei să-mi strici proiectul revoluţionar? Ce, nu găsim noi în PNL nişte modele de competenţă liberală, tinere de succes precum Alina Gorghiu? Hai, nu fă ochii mari, am glumit, mă! O să fie şi femei pe lângă noi, stai liniştit, dar mai întâi să ne îndeplinim norma de bărbaţi, că la capitolul ăsta suntem deficitari!