Alexia Urdoi, Ștefan Atârgovițoae și Diana Vartolomei au fost primiți la Palatul Copiilor cu covorul roșu ca niște adevărați învingători. Și așa și sunt, pentru că la Festivalul internațional de creativitate și
interpretare San Remo Junior 2011 au obținut un loc III, un loc I și Marele trofeu.
Profesoara lor, Anca Apetroaie, a declarat că la San Remo s-au confruntat cu copii foarte talentați din toată lumea. În finală au ajuns 23 de copii, din care 10 din România, 5 români fiind pe podium. În afara copiilor de la Palatul Copiilor Iași, au mai fost premianți Andreea Răducanu din București ( premiul II) și Iulian Selea din Pitești (premiul III). Juriul a fost format din artiști de renume din Italia, Indonezia, Rusia, Kazakhstan, iar regulamentul concursului a fost foarte strict. Festivalul s-a desfășurat în sala Ariston, acolo unde are loc și festivalul mare San Remo, pe scena unde au cântat nume celebre din muzica ușoară internațională, copiii fiind acompaniați de aceeași orchestră formată din 40 de instrumentiști.
Concursul s-a desfășurat pe categorii de vârstă. La categoria I (6 – 9 ani), podiumul a arătat astfel: Alexia Urdoi (Iași, România) – locul I și Delfinul de cristal, Kazakhstan – locul II, Rusia – locul III; la categoria II ( 10-12 ani): Ștefan Atârgovițoae (Iași, România) – locul I, Andreea Rădulescu (București) – locul II, Iulian Selea (Pitești) – locul III, iar la categoria III ( 13-15 ani): locul I – Rusia, locul II – Kazakhstan, locul III – Diana Vartolomei (Iași).
Ocupanții primelor locuri de la fiecare categorie au mai fost jurizați încă o dată și după 7 ore de discuții, Marele trofeu – Delfinul de argint i-a revenit micului artist ieșean, Ștefan Atârgovițoae. Pentru că au fost multe discuții din cauză că românii au luat prea multe premii, directorul festivalului a răspuns: ”România is OK! Basta!” Succesul elevilor din Iași s-a datorat anilor de muncă și pentru că s-au dovedit niște artiși compleți – în afară de voce, au avut ținută, mișcare scenică, dans, zâmbet. Anca Apetroaie a povestit că, la spectacol, toți au cântat în fața monitorului de pe scenă, mai puțin românii. Dirijorul orchestrei și juriul au înghețat, au crezut că se dă totul peste cap, dar copiii au făcut show iar în final juriul a aplaudat iar spectatorii s-au ridicat în picioare.