Anunţat cu mare pompă, cu surle şi trâmbiţe ce-au răsunat pe toate cele şapte coline ale Iaşului, măreţul eveniment culturalo-educaţionalo-lăudăros bibilit de câţiva ani de un fost tartor al târgurilor nu-i decât o afacere cu miză mare şi ducaţi doldora în buzunărelele lui Florinel Mindirigiu, de la ABplus, o Casă de Bâlciuri.

După ce au văzut că au dat rasol cu vestitele iarmaroace de macarale, piscine, rigipsuri şi vopseluri pentru vile de fiţe, luate-n credite babane de pe la bănci pe timpurile în care câinii mergeau cu colaci în coadă, cei doi patroni de la Casa de Bâlciuri, aprigi mânuitori de vorbe grele aruncate pălmaşilor care le plătesc fiţelele şi le suportă figurile, au dat-o cotită şi s-au pus pe baluri. Nu oridecare, ci cu ştaif, cu mofturi din străinătate, că aşa tre’ să FIE, altfel nu iese mălaiul gros.

Beţii cu apă chioară

Dornici să alfabetizeze poporul cu plasmele ce vor fi frumos orânduite pe bulevardul bărbierit de tei, ciocoii de la ABplus (cu care zeci de foşti angajaţi au fantezii sub ghilotină, aşa de tare le-au mâncat ficaţii) şi-au suflecat mânuţele cu care doar ştiu să ia şi s-au pus pe treabă. Au croit un caiet de bal cu multe VIP-uri, au aruncat momeli ca să-nghită fraierii şi şi-au oploşit o nouă afacere pe spinarea altora.

„Succesul festivalului (al FIE, de-am zis mai sus – nota unui uituc) depinde de noi toţi, de organizatori, de partenerii noştri educaţionali. Cert este că avem în Iaşi expertiza, competenţele, logistica şi creativitatea necesară să dezvoltăm FIE, astfel încât să devină un eveniment de referinţă în Europa. Succesul ţine şi de susţinerea ieşenilor, de participarea la spectacole, de implicarea în organizarea festivalului, pentru că avem nevoie de voluntari care să fie rotiţe în mecanismul mare al evenimentului, şi, poate, de o anumită îngăduinţă pentru inerentele stângăcii sau neajunsuri organizatorice”, a ciripit gingaşul Florinel, apoi şi-a făcut roată ochii de şoim, să vadă cine l-a crezut. Toţi, da’ chiar toţi l-au ascultat. Unii simţeau deja scrijelitul pixului cu care Patricia Kaas le dădea autografe pe piepturile înfierbântate, iar doamnele îmbujorate deja se vedeau valsând cu obrăjorul lipit de-al lui Răzvan Mazilu. Să FIE bal, au zis cu toţii, dar n-au ştiu şi cât este de mascat.

Beletul, cât e beletul?

Ce n-a zis Florinel şi nimeni n-a întrebat, însă şi-a stuchit în sân când a aflat, a fost arvuna. Spectacolele la bulivar nu-s gratis, măi băieţi şi dulci duducuţe, ci scumpe de-a binelea. Ca orice patron zgârcit, care ia şi ultimul cotor de tramvai din buzunarul pensionarului, Florinel şi Prima Doamnă a lui au pus bir pe fiecare scaun, în funcţie de cât de departe este de microfonul la care se va înfoia în costumaşul în care deja nu mai încape. Până şi statul în picioare costă, ba poate şi căţăratul pe gard pentru cei ce vor să FIE în rând cu lumea şi să se laude că au aplaudat de la înălţime trilurile VIP-urilor poftite la Iaşi. În goana după parale, cei doi baştani de la Casa de Bâlciuri fac ce ştiu demult – să prostească şi să jumulească. Dar uite că tot le-a scăpat ceva – taxa pe dopurile din urechile pensionarilor care vor fi obligaţi să asculte gratis bubuielile din timpul balului. Asta dacă nu se vor amesteca printre hipsteri, deghizaţi în vânzători de bilete. Aşa, ca să FIE!

Mărgeluţa Cocoş