Salvarea României e Agroturismul!

România are un relief variat munţi, mare, câmpii, dealuri şi deltă, locuri care ar putea fi exploatate la maxim din punct de vedere turistic. Mai ales acum, când economiile lumii sunt la pământ, turismul ar putea fi o soluţie viabilă de ieşire din criză.
Carmen Emanuela Păuleţ, o ieşeancă în vârstă de 25 de ani, este studentă la master în anul II, la Turism, şi este de părere că ţara noastră are un potenţial turistic imens:

“România s-ar putea dezvolta foarte bine din punct de vedere turistic. Băile Herculane, cu apele termale, frumoşii munţi Carpaţi, Marea Neagră şi celelalte forme de relief prezente la noi ar putea aduce turişti din întreaga lume. Cred că ar trebui valorificat mai mult acest sector”, ne spune tânăra.

Carmen crede că turismul rural este salvarea României, întrucât poate fi exploatat în orice moment al anului:

“Există un aspect negativ în ceea ce priveşte turismul românesc. De exemplu, cel estival sau cel de iarnă pot fi exploatate doar trei luni pe an. Însă, turismul rural, satele româneşti sunt o adevărată aventură pentru străini. Cred că acest sector al turismului ar trebui valorificat”, ne mărturiseşte sincer tânăra.

Chiar dacă este conştientă de faptul că nici 10% dintre absolvenţii Facultăţii de Geografie nu îşi găsesc un loc de muncă, Carmen va continua studiile în domeniu, urmând un doctorat, pentru a-şi completa cunoştinţele. Pe viitor, tânăra speră ca îşi va găsi un job în domeniu şi vrea să viziteze piramidele din Egipt, de care se simte atrasă în mod special.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *