Orice comună sau sat din Scoția, capăt de cale ferată sau de autostradă are prin preajmă un castel bântuit de vreo fantomă sau mai multe, o cârciumă în podul căreia s-a spânzurat vreunul sau măcar o casă blestemată, ceva, să aibă turiștii veniți cu trenul sau autobuzul ce să vadă. Fantomele nu bântuie niciodată acolo unde nu ajung turiștii. Astfel de clădiri avem și noi în Iași și nu, nu ne referim la Casa Călăului din Manta Roșie sau la Casa cu fantome din Copou. Ci la o construcție care are toate șansele să devină atracție turistică la capitolul ”ruine moderne, bântuite din fabricație”. Ar fi trebuit, inițial, să fie sediu ultracentral pentru o firmă în plină expansiune. În cele din urmă, ar fi trebuit să devină un centru de afaceri. Cu siguranță, folclorul urban îi va găsi un nume. E vorba de scheletul din beton dintre Biserica Bărboi și Hotel Europa.

Intermediarul contractelor pe bani publici

Povestea începe acum 11 ani, când Bursa Moldovei a obținut autorizația de construcție pentru un sediu, chiar în intersecția dintre strada Bărboi și Elena Doamna. La acea vreme, Bursa Moldovei, condusă de Sorin Vârlan, era o firmă discretă, dar puternică. Specializată în contracte cu statul, dar nu de felul celor la care vă gândiți. Nu construia nimic, nu turna asfalt, nu vindea calculatoare și nu vâna țânțari. Intermedia însă astfel de contracte. Principiul era simplu. Bursa Moldovei făcea licitația în locul instituției de stat, garantând că va face un caiet de sarcini beton, inatacabil și preluând în sarcina sa orice eventuale procese, scandaluri sau despăgubiri. Firește, contra unui comision deloc neglijabil că, deh, liniștea costă. La cumpărarea microbuzelor alea galbene care încă mai merg pe traseul 20, de către Autobuzul SA, comisionul a fost de 500 de euro pe bucată. Licitațiile nu erau puține, așa că bani erau. Bine, a ieșit cu scandal până la urmă. Curtea de Conturi nu reușea să înțeleagă la ce mai există compartimente de achiziții, dacă licitațiile le face un privat. Au urmat panaramă, procese, dar nu mai intrăm în detalii. Cert este că treptat, Bursa Moldovei și-a cam pierdut clienții publici.

Biserica Bărboi, în pericol

Ne iertați digresiunea. Unde am rămas? A, la biserica Bărboi. Pe atunci, numărul doi în Mitropolia Moldovei și Bucovinei era protopopul Constantin Andrei. Expert în fond funciar, că se ocupase de toate revendicările Bisericii, văzut bine de ÎPS Daniel, recunoscut ca trecut prin ciur și dârmon și paroh la Bărboi. Când a auzit unde vrea Vârlan să-și facă sediul, a sărit în sus de șapte coți. A încercat să blocheze emiterea autorizației de construire. Pe urmă, a încercat să o anuleze în instanță. Numai nu s-a legat cu lanțuri de excavatoare. Protopopul a venit cu teancul de expertize, să arate că săpăturile afectează biserica. Vibrațiile provocate de baterea unor grinzi metalice pentru fundații zgâlțâiau ansamblul istoric de se crăpau zidurile și sărea vopseaua picturilor. Și nu era chiar banc. La o vârstă de 160 de ani, nimeni nu poate spune că rezistă la șocuri la fel de bine ca în tinerețe. Iar biserica taman anii ăștia îi avea.

Centru de afaceri, pe trei etaje

Prima repriză a fost câștigată de protopop, iar în centrul Iașului a rămas ani de zile o groapă adâncă de cinci metri. Între timp, Bursa Moldovei a început să gâfâie. Devenise inutilă. S-a simțit și în portofel, casa lui Vârlan de pe Belvedere apărând la anunțuri spre vânzare. A negat că ar fi dat anunțul, zicând că o fi fost vreo glumă, dar nu a negat că ar vinde, pentru un preț serios. Oricum, Vârlan s-a reprofilat și reorientat. În loc de bani publici, a început să caute bani europeni. În loc de sediu de Bursă, s-a apucat de un centru de afaceri. Pe românește, clădire de birouri. Trei etaje, învestiție de aproape 5 milioane de euro, spațiu pentru 48 de IMM-uri în buricul târgului, 101 de noi locuri de muncă create până în 2013. Site-ul Bursei a ajuns dedicat exclusiv centrului de afaceri.

Patronul decedat, șantierul în moarte clinică

A, am spus 101 locuri de muncă până în 2013? Da, chiar așa, chit că acum este 2014. Pe placa șantierului în lucru, în schimb, scrie că data finalizării este 10 mai 2015. Pentru că unde nu s-au descurcat reprezentanții lui Dumnezeu pe pământ, a intervenit El însuși. Sau celălalt. Anul trecut, șantierul a început să amorțească. La noi, o afacere înseamnă omul care o lansează. A dispărut omul, se duce și afacerea de râpă. Vârlan a trecut la cele veșnice acum vreo patru luni. În urma lui șantierul a rămas ca melcul în cochilie, într-un fel de moarte clinică. Când am trecut zilele astea pe-acolo, vreo doi-trei muncitori zbârnâiau o bormașină sau un polizor, numai ei știu ce sculă făcea zgomot pe-acolo.

Ce se va alege de investiție

Teoretic, conform autorizației de construire, lucrarea ar trebuie finalizată la anul, în luna mai. Practic, la cât se trudește în prezent pe șantier, cu doi-trei muncitori pe schele pe zi, n-are nici o șansă să se termine la timp. Dacă totuși se termină, ar putea rămâne un mort frumos, cu ochii vii ce scânteie către biserica Bărboi și Palatul de Justiție. Nu ştim câte IMM-uri vor da năvală în acest spaţiu central, câtă vreme nu-și permit să plătească nici măcar 2 euro/mp/lună la Tehnopolis. Deocamdată, pe acest colț de teren pe care s-au consumat pasiuni cât în tot războiul de 100 de ani, tronează un colos de beton învelit în pânză ca în într-un giulgiu.