• Nu comentăm dacă e bine sau nu să dai de pomană ● Unii ar zice că nu, pentru că predispui oamenii la lene ● Alții, că nu poți lăsa pe nimeni să moară de foame, dacă ai cu ce să-l hrănești ● Probabil că adevărul este undeva la mijloc ● Ce este în fond acest program european pentru ajutorarea defavorizaților? ● Cine beneficiază? Cine dă banul? Și cât?

La începuturile sale, actuala Uniune Europeană nu era altceva decât un fel de club de afaceri. Stabilim un regim al cărbunelui și oțelului reciproc avantajos, ca industria grea să meargă bine și la mine, și la tine. Desființăm taxele vamale, ca oamenii de afaceri să nu se trezească cu surprize neplăcute din cauza politicii protecționiste a cuiva. Desființăm controalele la frontieră, ca mărfurile să circule mai ușor și mai eficient. E drept, prin anii ’50-’60, ideea că statul trebuie să aibă ca principal rol bunăstarea cetățenilor săi încă nu se înșurubase în mentalul colectiv, iar în doctrina economică, nici atât. Pe măsură însă ce țările UE au devenit tot mai bogate, a apărut întrebarea firească la ce bun toată averea asta, dacă nu o folosim să o ducem mai bine? Și așa, acum aproape 30 de ani, a apărut primul program social aplicat în întreaga Uniune, așa numitul MDP, distribuirea de alimente pentru persoanele cele mai defavorizate. Acum, se cheamă FEAD sau POAD în românește, Programul Operațional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate. Ideea sa este însă aceeași: ajutorarea celor care nu au de niciunele.

100 milioane de săraci în UE

Fondul pentru Ajutor European se bazează pe câteva idei simple. O sută de milioane de europeni sunt săraci. Unul din zece este foarte sărac. Un copil din patru este expus riscului sărăciei sau excluziunii sociale. Iar 4 milioane de oameni din UE trăiesc pe stradă. Pentru aceștia se asigură ajutoare, constând în alimente, mese calde, îmbrăcăminte și încălțăminte, rechizite școlare și alte bunuri, precum săpun sau șampon. Și chiar chipsuri cu gust de ketchup. Fiecare țară membră UE își adaptează natura ajutoarelor în funcție de specificul local. Nu există o normă europeană comună. Se pot distribui alimente, dar și bunuri de larg consum sau se pot finanța acțiuni de incluziune socială de genul sprijinului psihologic, educație financiară sau informații despre serviciile sociale existente.

Miliarde de euro date de pomană

Pentru perioada 2014-2020, bugetul POAD este de 4,5 miliarde euro, 3,8 miliarde euro provenind din bugetul UE, iar diferența, din bugetele naționale. Fiecare stat vine cu propria statistică privind sărăcia și cere bani. Mă rog, vine și cu cei 15% cât reprezintă cofinanțarea în buzunar. Practic, banii pe care îi poți primi pentru săracii tăi depind de cât îți permiți să pui tu însuți, ca stat, în contul celor 15% cofinanțare. Mai departe, fiecare stat se organizează. Polonia are o bancă de alimente la Olsztyn unde se adună alimentele cumpărate de guvern sau donate. Ulterior, sunt împărțite, dar nu de guvern, ci de asociații caritabile. Sunt 284 de astfel de asociații, care urmăresc îndeaproape 83.000 de săraci, inclusiv din punct de vedere al dietei, să fie cât mai echilibrată. Pe ai noștri nu-i urmărește nimeni, să vadă cum se descurcă, în afară de asistenții sociali. În comune, e de regulă unul singur. În tot Iașul, sunt 35. Iar aceștia au și o mulțime de alte atribuții. În Letonia, de problemă se ocupă Asociația Samariteană, cel mai mare ONG din țară. Aceasta împarte anual 17.500 de pachete cu alimente, 5.200 de pachete cu produse de igienă și 800 de pachete cu rechizite. În Franța, Federația Băncilor de Alimente coordonează o rețea de 79 de astfel de bănci din întreaga țară și trei departamente „de peste mări”. Aceste bănci colaborează cu 5.300 de asociații pentru a îngriji 1,8 milioane de săraci. Se asigură coșuri de alimente, mese calde, mic-dejunuri și alimente pentru persoanele fără adăpost.

România, pe locul 5 la cerut

Cine sunt marii beneficiari ai sistemului? Nu neapărat cei mai săraci. După cum spuneam, fiecare țară cere cât vrea, dar banii primiți reprezintă 85%. Trebuie să acopere diferența din bugetul național. Italia a cerut din POAD 670 milioane euro, la care se adaugă contribuția națională. Spania este pe locul doi, cu 563,4 milioane euro. Franța a cerut 499,3 milioane euro, iar Polonia, 473,4 milioane euro. România, cu o populație la jumătate față de cea a Poloniei și la o treime față de Franța, a cerut 441 milioane euro pentru săracii săi. După noi, grecii dau cele mai mari ajutoare, valoarea finanțării UE fiind de 280,9 milioane euro. Bulgaria este pe locul 8, cu o finanțare UE de 104,8 milioane euro, iar Ungaria pe 9, cu 93,9 milioane euro primiți prin POAD.

Pachet mai sărac în 2016

Săraci au și bogații Europei. Danemarca, Luxemburg și Marea Britanie iau de la POAD câte 3,9 milioane euro. Foarte puțin, dar în cazul lor, programele sociale interne nu au multă legătură cu UE. Săracii englezi nu prea au nevoie de mâncare. La noi, asta este baza. Ajutoarele se împart pensionarilor cu venituri sub 400 de lei, șomerilor, persoanelor cu handicap, beneficiarilor de venit minim garantat sau de alocații pentru susținerea familiei. Anul acesta, se vor împărți câte două cutii, fiecare conținând un kg de făină, 2 kg de mălai, un kg de orez, un kg de zahăr, două sticle de ulei, o conservă de vită, un pateu de porc, o cutie cu pastă de tomate, 500 grame de fasole și 400 grame de paste făinoase. Ajutoarele au fost mult mai generoase anul trecut, când s-au dat tot câte două cutii, acestea conținând însă fiecare câte 3 kg de făină, 3 kg de mălai, 2 kg zahăr, 2 litri de ulei, 4 conserve de porc, 3 conserve de vită, 5 pateuri de ficat și 400 grame de paste făinoase.