Iaurturile Danone conţin bacterii din excremente şi floră vaginală?
De câteva luni, pe multe bloguri de specialitate din ţară şi din Occident apar avertismente serioase privind un posibil atentat biologic al concernului „Danone” la adresa consumatorilor europeni şi americani. Avertismentele şi declaraţiile unor specialişti în domeniu sunt uluitoare şi, practic, imposibil de „îngurgitat” de media obişnuită de la noi din ţară, beneficiară printre altele, de fonduri importante din reclama la iaurturile Danone. Cu toate acestea, în aşteptarea unor precizări oficiale din partea autorităţilor, prezentăm mai jos „scenariile demente” emise de surse de specialitate europene pe bloguri necontrolate de concernul Danone.
„Puţină lume ştie ce mănâncă. Şi mai puţină citeşte şi ambalajul la ceea ce mănâncă. Iar şi mai puţină are ceva-ceva noţiuni de microbiologie.
Iaurturile probiotice, o invenţie a concernelor americane, conţin bacterii care nu au fost folosite, înainte, niciodată în alimentaţie. Potrivit renumitului specialist german în tehnică alimentară Udo Pollmer, una dintre aceste bacterii otrăvitoare, cu care ar putea fi populate iaurturile probiotice Danone, este specia „Bifidobacterium bifidum“. Bacteriile respective se găsesc de obicei în flora vaginală, în rect, şi în tractul uro-genital, în excremente de porci şi alte animale. Ele nu sunt prezente, în mod normal, niciodată în intestinele subţiri, în stomac sau în gură, doar dacă omul a intrat în contact direct cu acestea. Concernele cu pricina nu numai că au introdus aceste „monstruozităţi” în iaurturi, însă le-au mai şi modificat genetic, ca să supravieţuiască acidului din stomac. Însă cui îi pasă? La televizor, prin reclame, tot soiul de specialişti ai Danone vorbesc doar despre efectele benefice ale iaurturilor probiotice.
Şi, totuşi, conform specialistului neamţ, Udo Pollmer, prin intermediul iaurtului probiotic, folosit ca un cal troian microbiologic, aceste bacterii vaginale şi fecale modificate genetic ajung în intestinul subţire al omului. Şi acest lucru duce automat la tot felul de probleme ulterioare. Deci, iaurturile acestea ar produce un fel de floră vaginală în intestine, ceva contrar naturii umane şi cu efecte nocive dramatice pentru sănătatea oamenilor. Teoria este susţinută şi de microbiologul alimentar elveţian, prof. dr. Michael Teuber. „Unele bacterii a căror specie nici nu este definită clar au fost testate fără scrupule şi la sugari“, avertizează specialistul elveţian, care avertizează că, în momentul de faţă, este greu de găsit un iaurt care să nu conţină culturi bifide.”
Cu alte cuvine, mâncăm lactate produse din bacterii vaginale şi fecale. Mâncăm caca, fără să ştim…! Fără comentarii!