Circulară ultra-secretă pentru cadrele de nădejde

Distinsă conducere a Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, stimaţi inspectori, dragi profesori de la liceele de elită, mărunţi învăţători de la coada vacii… avem o mare problemă! O problemă pe care am ascuns-o ani în şir, din dorinţa de a proteja prestanţa şi imaginea Inspectoratului, dar care, din momentul în care v-a parvenit această circulară, nu mai poate fi ţinută secret.

Aşa cum bine spunea şi marele evanghelist Luca, în Evanghelia după Matei: “Mai degrabă se va titulariza cămila, fără şpagă, pe un post la Negruzzi, decât să ajungă vreun inspector şcolar general în Rai”. Hai, las-o!…

Ba da. Şi ca să n-o mai lungim, că măcăne, vă informăm că problema a fost provocată de următorul straniu fenomen: scaunul de şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean îngraşă! De ce, cum, cât şi din ce pricină, noi nu v-am putea spune… Dar şi mai curios e faptul că se îngraşă doar doamnele care ajung pe el. Şi nu se îngraşă oricum, ci mai cu seamă pe partea cu care şed în blestematul de scaun. Exact…

Istoric

Unii dintre dumneavoastră poate ştiu, alţii poate nu, ce eforturi a făcut vrednica de pomenire Camelia Gavrilă – una dintre frumuseţile răpitoare ce s-au perindat pe respectivul scaun – pentru a-şi ţine dereglările sub control. Despre lunga ei luptă cu îngrăşarea, dar şi cu teribilul apetit pentru “zăngănei” – sau “fonfei”, “verzişori” ori “albăstrei”, spuneţi-le cum vreţi – s-ar fi putut scrie un roman. Căci pe lângă îngrăşarea galopantă, funcţia de inspector şcolar general provoacă şi un soi de “arşiţă după ochiu’ dracului”, cum se mai spune în popor. Şi toţi specialiştii chestionaţi de noi, fie că a fost vorba de nume sonore din medicină, de tămăduitori, cititori în stele sau pricepuţi în ierburi, ne-au spus acelaşi lucru: “ce iei c-o mână se depune pe-un picior”. Numai doamna Camelia nu voia să înţeleagă şi o ţinea una şi bună: “Nu, nu şi nu… stresul, stresul e de vină!”.

Floarea primăverilor

… când a plecat Camelia şi a venit Seryl în scaun, noi, cei din Inspectorat, am sperat că blestemul se va sparge. Doamne iartă-ne! Patru luni a stat vraja în stare latentă, sub fumurile racoviţistului, după care a lovit din nou! Victimă, de această dată, floarea primăverilor… Delicata Liliana Romaniuc, cea care se aşezase în blestematul de scaun cu un singur şi neprihănit gând: să descentralizeze şi să eficientizeze!

Iar când am văzut că şi această fiinţă graţioasă a început să ia proporţii, n-am mai rezistat şi am început să clacăm, unul câte unul.

“Doamne, fulgeră-ne şi trăsneşte-ne, ia-ne şi al 13-lea salariu! – strigam – că pe asta chiar n-o mai putem duce. Întoarce faţa către noi şi alungă din inspectorat acest necaz, ca să nu mai suferim, văzând cum se prăpădeşte, cu fiecare nou început de an şcolar, frumuseţe de siluetă de inspector general. Milueşte-ne pe noi şi sparge vraja blestematului de scaun, sau măcar pune în el un pesedist, că ăştia-s mai nesimţiţi şi nu se prind blestemele de ei”.

Fraţilor, doar rugăciunea ne-a mai rămas, deci rugaţi-vă dimpreună cu noi.

Transmisă astăzi, în tot Inspectoratul, pentru luare aminte.

Semnat:

“Daniel, prietenul teroriştilor”