Cunoscuta creatoare de modă originară din dulcele târg al Ieşilor, Irina Schrotter, va prezenta, alături de mari nume ale modei internaţionale.
Reprezentanţii agenţiei IMG Fashion Berlin au selectat, pentru a doua oară, grupul de designeri români care va participa la cea mai nouă şi în vogă săptămână a modei europene, din perioada 7 – 10 iulie, cea care a fost denumită Mercedes Benz Fashion Week Berlin.
După succesul extraordinar repurtat în luna ianuarie, delegaţia Romanian Designers se întoarce astfel pentru a doua oară la Berlin, printre reprezentanţii designului românesc numărându-se evident ieşeanca noastră Irina, alături de Alina Botea, Lucian Broscăţean, Mihaela Glăvan şi, pentru prima dată, Lena Criveanu.
Designerii români invitaţi în Germania au fost şi cei care au întrunit practic suma de criterii necesare pentru a păşi alături de marii designeri ai lumii într-un sistem profesionist de fashion.