Nu știm alții cum sunt, dar poetul nostru preferat în liceu a fost Bacovia. Nu pentru „Plumb”, „Lacustră” sau ce poezii am mai studiat noi din creația băcăuanului, ci mai degrabă pentru cele neincluse în programă: „Cuptor”, „Liceu” sau altele asemenea. Versurile „Liceu – cimitir / Al tinereții mele – / Pedanți profesori / Și examene grele” ne-au urmărit până în facultate, când am fost tentați să le schimbăm în „Facultate – pușcărie / A tinereții mele”. Apropo, știți unde s-a aflat pușcăria Iașului, înainte să se construiască pensiunea din strada Doctor Vicol, nu? Exact, la Fundație, fix peste strada Păcurari de BCU. Nu știm cum arăta pușcăria acum 100 de ani, că gravurile alb-negru nu sunt deosebit de clare, dar credem că nu mult diferit față de imaginea de azi: tencuieli căzute, acoperișuri sparte, burlane dispărute, igrasie și celelalte.

Închisă de 7 ani
Am vorbit la un moment dat de Muzeul Unirii, intrat în patrimoniul Universității „A.I. Cuza”, închis imediat și rămas abandonat în așteptarea unor zile mai bune, când va curge iar laptele și mierea fondurilor europene. Problema e că dacă ne gândim bine, fondurile astea ar trebui să fie un adevărat fluviu ca să acopere tot necesarul universității. Corpul E al universității (foto sus), fosta închisoare de care vă vorbeam, face parte din aceeași categorie. Încă de când se mai făceau cursuri acolo, clădirea arăta jalnic. Varul cădea de pe pereți, mobilierul nu ar fi fost acceptat nici de școlile de pe coclaurile județului, toaletele nu funcționau, mizeria era la ea acasă, iar studenții împărțeau în cel mai propriu mod sălile de cursuri cu șobolanii. Clădirea a fost închisă pentru învățământ prin 2009, iar de atunci situația nu a făcut decât să se agraveze.

De patrimoniu
Un constructor spunea la un moment dat că singurul leac pe care îl vede pentru clădire este demolarea din temelii. Soluția, chiar dacă apetisantă, este imposibil de aplicat. Clădirea este de patrimoniu, aflându-se pe lista monumentelor istorice. Nu poate fi demolată, ci trebuie obligatoriu consolidată și renovată. Costurile estimate se ridică la 10 milioane lei, ceea ce n-ar trebui să fie totuși un capăt de țară pentru o universitate care se mândrește cu zeci de mii de studenți aducători de bani, de la buget sau din buzunarul propriu. E drept, numărul studenților este în scădere cu aproape 3.000 față de anul 2012, iar scăderea a fost mai ales din rândurile studenților cu taxă, dar asta e altă discuție.

Săracii bogați
Firește, Universitatea poate invoca faptul că nu are încă un titlu de proprietate ferm pe clădirea respectivă, dar e un argument care nu funcționează. Nici pe corpul B nu are titlu de proprietate, ceea ce nu a împiedicat Universitatea să-l renoveze din creștet până-n tălpi. Partea cea mai proastă e că starea fostei închisori este atât de jalnică, încât vecinii, respectiv elevii și cadrele didactice ale școlii Junior, ca și studenții cazați în căminul de lux din spate, Akademos, își pun problema că s-ar putea dărâma peste ei. Chiar, oare unde intră banii plătiți de studenții de la Akademos sau Gaudeamus? Tarifele sunt între 440 și 500 de lei/loc/lună, așa că se strânge ceva. E drept, Universitatea plătește lunar chirie de peste 50.000 de euro pentru cei 3.600 mp ai corpului „R”, adică fosta clădire a Romtelecom. Asta era cel puțin suma plătită acum 5 ani, dar nu am auzit între timp ca fostul rector să se laude că a obținut vreo reducere.

Nepăsare
În rezumat, în cazul corpului „E” al universității, putem vorbi de celebrul „management defectuos” sau, mai pe românește, de nepăsare. Căci dacă nici Universitatea nu mai are bani măcar să înceapă niște lucrări, atunci e grav. Cu atât mai puțin înțelegem în acest context faptul că universitarii s-au dat peste cap să recupereze Casa Universitarilor Ieșeni, mai cunoscută sub denumirea scurtă de „CUI”. Restaurant căutat cândva pentru decor și pentru aerul de Copou, casa a fost construită undeva pe la sfârșitul secolului XVIII, fiind refăcută la începutul secolului XIX de logofătul Nicolae Canta. Cum nu se știe exact când a fost refăcută, este datată generic la 1800, ceea ce o face una dintre cele mai vechi clădiri încă din picioare din Iași, dacă nu chiar cea mai veche. Universitatea s-a judecat aproape două decenii cu administratorul clădirii, reușind să și-o adjudece. Ne e greu să înțelegem însă de ce. Restaurantul și bucătăria se află într-o stare jalnică de degradare. Universitatea a demarat o procedură de expertizare a clădirii, să vadă ce lucrări trebuie făcute pentru refacerea acesteia. Lucrurile „promit” însă să se oprească aici. Orice sumă ar fi necesară pentru consolidare, Universitatea nu o are. Și Casa Canta, ca și fosta închisoare, ca și Muzeul de Istorie Naturală, par condamnate să rămână așa cum sunt acum, până se dărâmă singure. Păcat.