Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi, Paul Butnariu, e un om curajos. În fiecare zi îşi începe munca într-o clădire încă bântuită de spiritul lui conu’ Mişu Vlasov, cel care a stăpânit-o multă vreme. Despre experienţele trăite zilnic de Butnariu în luxosul sediu din Copou, am aflat mai multe din paginile jurnalului său personal.

– Recent, am primit vizita unor bloggeri trimişi de Blue Air să mai scrie ceva frumos despre Iaşi, pentru că tot s-au băgat tare pe cursele aeriene spre Europa. Iniţiativă lăudabilă, nu zic nu. Am fost cu ei în diferite locuri din Iaşi, că avem ce arăta. Nu ştiu ce GPS or fi avut în maşină, că ne-am abătut şi pe la cramele celor de la Bucium. Toţi spuneau că vor să facă poze cu Cătălin Botezatu. Nedumerit, le-am spus că domnul modist poate fi găsit doar la raioanele de lenjerie intimă din Palas, dar oaspeţii m-au lămurit rapid. De fapt, ei căutau sticlele de Bote D’Amore fabricate de designer la Bucium. Pe multe dintre ele le-am găsit goale, a doua zi dimineaţă.

– Mă tot gândesc cum să atrag investitori la Iaşi. Pentru că sunt un susţinător al întreprindrilor mici şi mijlocii, am contactat lanţul de covrigării Petru, căruia îi voi da câteva comenzi pe care le voi decide la momentul oportun. Dacă în coasta Iaşului apare un tip cu bani de băgat în diverse afaceri locale, le spun celor de la Petru să scoată rapid pâinea şi sarea. Dacă investitorul dă faliment şi se cară din Iaşi, dau comandă la Petru pentru nişte colaci numai buni pentru veşnica pomenire. Dom’le, un câştig tot se va înregistra în economia ieşeană, covrigăria Petru fiind pe plus în oricare dintre situaţii.

– Săptămâna trecută, un tip care s-a recomandat drept gigolo m-a întrebat de ce oferim, în general, suport doar întreprinderilor mici şi mijlocii, iar pe cele minuscule nu le băgăm deloc în seamă. L-am asigurat că suntem deschişi către orice fel de întreprinzător şi l-am întrebat cât de mică e afacerea lui. Omul m-a sictirit şi mi-a închis telefonul. Oare am făcut vreo gafă?

– Ieri seară am lucrat până mai târziu în biroul meu de la Camera de Comerţ. La un moment dat, am ieşit pe hol să-mi iau o cafea de la automat. Aşteptând lângă aparat, am auzit nişte paşi şi podeaua scârţâind, apoi o umbră în cadrul uşii. Tremurând, am îngăimat: “Coane Mişu, tu eşti?”. Umbra a stat nemişcată câteva clipe, apoi mi-a şuierat: „Vezi, Butnariule, dacă nu erai cărpănos şi cumpărai un automat care dă rest, aveai acum să-mi dai şi mie 50 de bani pentru încă o mână cu băieţii!”.