Agapi Florin

Între două accidente, opt plimbări între spitale şi câteva palme ţărăneşti încasate peste ceafă de la mocârţanii de prin judeţ, bietele fete de la Ambulanţă se retrag să-şi tragă sufletul la garaj. Sufleţelul lor curajos nu-şi găseşte liniştea nici măcar în curtea instituţiei pentru că şefu’ ăla mare, Florin Agrafe, are de cele mai multe ori câte o urgenţă pe care musai şi-o doreşte oblojită de fătucile cu costume îmbujorate care activează sub el, pardon!, în directa lui subordine.

“Bună ziua, domn director!”, apucă să spună fetele că Agrafe se şi repede “Bună, bună mai eşti!”, după care, pe măsura lărgimii zâmbetului pe care îl remarcă iscoditor în colţurile gurilor, continuă. “Ce avem puicuţo, azi? Ai reuşit să-l resuscitezi pe ăla cu buşonu’ ăsta frumos al tău? Păi vin la nenea, fato, că tu eşti specialista clasei!”

Să trăieşti bre, nea Agrafe, că de asta nu trăiesc ăilalţi care au urgenţe reale, tocmai pentru că timpul de intervenţie şi-l împart fetele între bâjbâielile matale şi pacienţi!