Când slujba te obligă sau îți oferă șansa lucrului cu tinerii, e cumva normal ca, măcar în unele privințe, să dai în mintea copiilor. Se cheamă „adaptare”, iau uneori nu-i deloc rău să fii pe aceeași lungime de undă cu cei din mai tinerele generații. Îți mai schimbi perspectivele, gusturile și îmbrăcămintea, mai afli lucruri noi, ieși din rutină, te mai „dezmorțești”. Departe de a fi vorba de o involuție, e o „întinerire” conjucturală de care e bine să profiți. Fenomenul este salutar și poate fi observat, de pildă, la artiști, în special la muzicieni, la patronii de baruri sau la unii profesori, asta în cazul în care salariile mizere nu au apucat deja să-i acrească iremediabil.

În aceste condiții, ar fi fost de așteptat ca și șeful Casei de Cultură a Studenților, liberalul Adrian Căliman, să aibă dacă nu aplecări culturale, atunci măcar evidente obiceiuri studențești. Adică, să piardă nopțile prin crâșme, să doarmă pe sărite, să mânânce accidental, să umble cu limba scoasă după agățat, să citească de două ori pe ani, să scrie fițuici și să nu aibă niciodată bani. Nimic sau aproape nimic din toate astea în cazul lui Căliman; călătoria lui în timp, în loc să se oprească pe la vârsta de 20 de ani, cam cât au clienții lui cu carnet de student, s-a dus hăt departe, până la perioada preșcolară, de 3-6 ani. Așa se face că, în loc să se deplaseze cu o mașină mai de Doamne ajută, ca orice director care se respectă, Căliman bate orașul călare pe o… trotinetă! E vorba de o sculă solidă, „pentru adulți”, capabilă să care câteva sute de kile de om în toată regula și nu vreo jucărie pe care directorul i-ar fi subtilizat-o progeniturii proprii. Departe de noi intenția de a ne amuza de pasiunea directorului. Din contra, obiceiul ni se pare lăudabil: mai întâi, pentru că e sănătos și ecologic; apoi, ținând cont de prețul benzinei, pentru că e economic și pragmatic; în fine, la câte gropi sunt prin oraș, trotineta te învață să te miști sinuos, iar slalomul e un procedeu util atât în trafic, cât și în viața politică…

Iar dacă de hobby-ul lui Căliman este responsabilă proximitatea cu tinerii, atunci ne gândim că e probabil că și alte persoane care lucrează cu generațiile mai noi ar putea avea astfel de obicieiuri infantile. E drept că, în ceea ce o privește pe charismatica și ravisanta șefă a Inspectoratului Școlar, Camelia Gavrilă, ne e greu să ne-o imaginăm jucându-se cu păpușile. Totuși, ceva din plăcerea fetițelor de a strânge diverse bijuterii, pentru sine sau pentru colecția de Barbie, sigur a păstrat; că doar nu degeaba i se spune „madam lănțișor”… La fel și în cazul întunecatului director de la Palatul Copiilor, Constantin Șerban, care nici până la actuala sa etate, altfel venerabilă, nu a renunțat la plăcerea copilărească de a-și teroriza familia, vecinii și cunoscuții cu acordeonul…

Geta Trotineta