Umblă vorba prin târg că cică firma care mai producea ceva bănuţi a tartorului portocaliu de la Pedeleul bahluian, Găbelu Surzilă, ar cam fi cu un chicior în groapă. Cu alte cuvinte, judecând după bănetul pe care ar trebui să-l scoată din conturi ca să-şi plătească datoriile, ar cam trebui să scrie „faliment” la intrare.
Numai că Găbelu al nostru nu se lasă. După ce zâce că o adus bani de-acasă ca să menţână firma, tot el se află, dacă am înţăles noi, şi printre ăia care au de scos bani când o fi să vină executarea. Iar cum potul de la loto n-am auzit să-l câştige, Surzilă a mustăcit ceva despre o soluţie miraculoasă de ieşire din corzi, care deocamdată e secretă.
Să fie oare vorba de trecerea înapoi la partidoi, ca să-l mai păsuiască Fiscu şi recuperatorii? Mira-ne-am! A încercat ceva la fel şi colegul Butucel, pe când Pedeleul tăia şi spânzura în Românica, şi nu prea i-a ieşit paseenţa. Dar, cine ştie, că doară nu se termină lumea şi partidele la sediul din Ştefan cel Mare…
Gabriel Resources