La vremuri negre de criză crâncenă şi vânt cât cuprinde prin buzunarele pantalonilor, există câţiva afacerişti de-ai noştri potenţi (n.r. – doar financiar), număraţi pe degetele de la o singură mână, care-şi permit oarece aroganţe, vorba de duh oierului planetar Gigi Becali. Este nimeni altul decât cunoscutul om de afaceri şi mare şef al portocaliilor ieşeni: charismaticul, simpaticul şi mustăciosul Gabi Surdu, cel care sfidează aceste vremuri triste, grele, tulburi şi de restrişte, cum poate şi el mai bine. Surse din anturajul businessman-ului local susţin că, deşi afacerile acestuia au cam luat-o repejor la vale în jos, ca pe topogan, politicianul ieşean a băgat mâinile adânc în buzunare şi şi-a deschis un local de fiţe, pe care l-a botezat sugestiv după numele uneia dintre cele mai celebre universităţi din lume: Oxford. Pub-ul lui Surdu (n.r. – între timp a devenit cam învechită şi prăfuită titulatura de bar, local, restaurant, mat, bodegă, crâşmă sau bufet) este amplasat chiar la subsolul Centrului de Afaceri aflat în administrarea familiei şefului portocaliilor, pe strada 7 Noiembrie. După unii, afacerea cu Pub-ul nu ar fi chiar de mare succes din moment ce mai bine de jumătate din spaţiile Centrului de Afaceri aparţinând lui Gabriel zac pustii. Nu ca acum 5 ani, când prosperitatea era prosperitate iar firmele chiriaşe se certau între ele ca să găsească un loc mai bun şi mai vizibil. Însă, afaceristul ieşean se pare că a găsit soluţia salvatoare: intimitate, bun gust şi oarece preţuri promoţionale. Printre invitaţii de marcă care au călcat în acest an pragul clubului Oxford s-au numărat vedete şi concurenţi de la Vocea României, faza preselecţiei de la Iaşi. A fost atunci o gaşcă numeroasă prezentă la Oxford drept pentru care nu o să publicăm numele nimănui, ca să nu se supere nimeni. După două decenii de afaceri cu petrol, construcţii, închirieri de spaţii şi birouri, pază şi protecţie ori politică de Bahlui, jupânul Surdu s-a transformat rapid în crâşmar. Că aşa cere piaţa. Altfel spus, tot beuturica, crăpelniţa, zghihuiala la maxim şi chiolhăneala până dimineaţa târziu merg bine în vremuri de criză. Şi pentru că i-am făcut atâta reclamă moca lui Găbelu, zău că merităm şi noi o cafea, o măslină, o scobitoare, o pralină sau o bere moca. Dar la cât de zgârcit îl ştim noi pe şeful cel mare al portocaliilor locali, e de aşteptat ca acesta să nu ne ofere absolut nimic pe gratis, ci să ne treacă „pe şestache” la caiet, cu datorii pe care să le plătim la avans ori lichidare.

Johnny Cambridge