De vreo jumătate de an, prin Consiliul Județean Iași, este o tristețe de nedescris. Parcă toată lumea nu mai are chef de nimic, nimeni nu mai depune nicio inițiativă, parcă toată lumea așteaptă ceva. Nu știm ce, dar așteaptă.
Consilierul PMP Alin Aivănoaei ne-a deschis acum ochii și ne lămurește despre ce-i vorba. Lipsește stema județului, dragi bârfitori. De asta consilierii județeni sunt așa de mohorâți și parcă nici măcar o dezbatere sau o ceartă mică nu mai sunt ce-au fost odată. Dar, lucrurile sunt pe cale să se schimbe substanțial, de-acuma-ncolo. Aivănoaei ne spune că, după aprobarea proiectului – a se sublinia, personal – pentru demararea procedurilor de autorizare a mărcii județului, s-a trecut la o nouă etapă, a constituirii unei comisii.
Nu mai spunem care-i rolul comisiei în politica românească de 25 de ani încoace, ca să nu-l întristăm și mai mult pe consilierul PMP. Noi spunem doar atât: dacă stema județului nu e, nimic nu e! Prin urmare, să ne vedem totuși de treabă, că mai avem și alte lucruri de făcut, decât să așteptăm stema județului!