Anunţatul final al scandalului dintre Antonia şi Vincenzo Castellano pare mai degrabă un tertip avocăţesc.
Potrivit informaţiilor obţinute de reporterii spynews.ro, Antonia şi Vincenzo Castellano sunt încă foarte departe de o împăcare. Relaţia acestora pare mai încurcată ca oricând. „Nu s-au împăcat. Nu au semnat nimic. Nicio înţelegere. Sunt în continuare căsătoriţi”, ne-a declarat unul dintre avocaţii lui Vincenzo Castellano. Renunţarea Antoniei la procesul de divorţ, de vinerea trecută, nu ar fi avut în spate un acord semnat cu soţul ei. Mai degrabă un tertip avocăţesc, menit să o ferească de o decizie nu tocmai favorabilă a instanţei. Asta, în condiţiile în care judecătorii urmau să ia în discuţie mutarea dosarului în Italia. „Nu am ştiut nimic din ce urmează să facă Antonia. Am fost puşi în faţa faptului împlinit. Chiar înainte de începerea procesului, avocatul ei ne-a anunţat că renunţă la cererea de divorţ lăsând să se înţeleagă că sunt dispuşi să încheie căsătoria în faţa unui notar”, a continuat sursa citată.
Cu toate acestea, Antonia nu a semnat încă o înţelegere cu Vincenzo, deşi – spun apropiaţii acestuia – Castellano a acceptat cererile vedetei. A fost de acord cu desfacerea căsătoriei din culpa ambelor părţi şi cu un program de vizitare care să-i permită Antoniei să aibă o legături cât mai strânse cu Maya. De vină ar fi o clauză pe care şi-ar dori-o soţul ei: în cazul în care unul dintre cei doi încalcă prevederile înţelegeri, instanţele din Italia să fie cele care să judece diferendul.
Motivul divorţului ar fi Alex Velea
Din spusele lui Vincenzo Castellano, cuprinse în dosarul de divorţ, bruneta şi-ar fi neglijat permanet şi aparent planificat familia. Mai mult, ea ar fi într-o relaţie cu solistul Alex Velea de aproape doi ani! Relaţie punctată de vacanţe petrecute împreună şi călătorii la Londra şi Istanbul. „De relevat atitudinea uşor imorală a reclamantei pârâtă prin faptul că şi-a dezvoltat o relaţie extraconjugală, de notorietate, încă din timpul căsătoriei, că şi-a neglijat fetiţa (…) cât şi datorită faptului că a fost majoritatea timpului plecată în turnee, concerte, activităţi de promovare publicitară, reclamanta pârâtă a pus în pericol dezvoltarea fiicei noastre”, scrie în dosarul de divorţ.
Antonia nu ascunde faptul că relaţia ei cu Vincenzo s-a stricat la scurt timp după nuntă. „Începând cu luna noiembrie a anului 2011, pe fondul neînţelegerilor şi opiniilor divergente în ceea ce priveşte viaţa de familie, am hotărât de comun acord să ne separăm, întrucât relaţiile de familie erau în mod iremediabil vătămate şi nu mai exista nici o posibilitate de a ne continua căsnicia”, afirmă cântăreaţa în dosarul de divorţ.
Sursa: spynews.ro