Puțini știu ce adrenalină îți inunda corasonul când trebuia să intri la onor dom’ profesor (pardon, conferențiar) Simirad în vremurile în care vorba sa moldovenesc-avântată împărățea peste fondurile județului și (iarăși pardon) fundurile celor apropiați de Băsescu. Ca să intri la magnific, trebuia mai întâi să treci de doamna Dorina. Așa îi zicea toată lumea, fiindcă, pe bună dreptate, n-aveai cum să-i spui madam Chișcă. Fiindcă, boieri dumneavoastră, chișca e un produs de geniu, dacă e bine făcută. E moale, fiert-prăjită, poate fi servită și cladă și rece… Nu e cazul doamnei Dorina care era mereu rece. Uscată și acră ca o lămâie uitată în frigider, doamna cu pricina nu ținea cont nici de ranguri nici de vârstă. Fiindcă stătuse atâta vreme în compania conducătorului galactic de județe și orașe, începuse să creadă că e cumva parte a acestei puteri. Avea o privire ca un tomograf cu manivelă, făcea o cafea de groază, părea că e mereu supărată, că e deranjată că exiști, afișa un surâs subțire ca un zâmbet de năpârcă și, în general, era mai șefă decât șeful. Care șef o ridicase în rang, de la munca de secretară pe care o făcea la cea de… specialist în proiecete europene, sau ceva de genul ăsta. Că doar nu era de rangul doamnei Dorina să aibă în CV că e secretară!

Pentru ăia de zic că am scris astăzi despre acest personaj tenebros și nu pe vremea când vămuia intrările la șeful CJ, trebuie să recunoaștem că articolul ăsta are ceva vechime fiindcă era să fie publicat fix în ziua în care am aflat că doamna Dorina a eliberat anticamera noului prelședinte CJ.