Simbolul Iaşului, distrus de politicieni

Palatul Culturii, cel mai cunoscut şi mai important simbol al Iaşului, a ajuns bătaia de joc a politicienilor!

Nicăieri, în lumea civilizată, autorităţile şi cetăţenii nu vor accepta să-şi acopere cu betoane şi sticlă propria istorie. La Iaşi, lucrurile se întâmplă tocmai invers. În câteva luni, vatra istorică a oraşului, vestigii arheologice unice în lume, a fost acoperită sau distrusă fără ca nimeni să dea socoteală.

Subiectul mega-afacerii imobiliare numită „Palas” a atras critici din partea unor politicieni locali – îndeosebi din PDL -, tăcere din partea celorlalţi, un dosar penal la DNA deschis mai mult de formă şi multă indolenţă din partea societăţii civile.

Mai mult, de câteva luni, imaginea Palatului Culturii este masacrată grosolan de o clădire care depăşeşte vizibil cota de înălţime acceptată în proiectul iniţial. Deşi s-a spus că respectiva construcţie încalcă autorizaţia acordată de autorităţi, „Bârfa” a aflat, recent, că, de fapt, imobilul este ridicat perfect legal, deoarece a primit „ok”-ul de la nimeni altul decât fostul ministru al Culturii, Theodor Paleologu, membru marcant al PDL.

Şi dacă, la această… bârfă, mai adăugăm şi zvonul că de ridicarea imobilului respectiv se ocupă firma baronului liberal Relu Fenechiu, realizăm – acum, când poate este prea târziu – de ce imaginea Iaşului şi a simbolurilor sale a ajuns bătaia de joc a politicienilor.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *