Lacrimi de crocodil s-au rostogolit peste pântecul lui Simirad şi hohote de plâns i-au rupt cămaşa la sub braţ, atunci când oameni fără suflet, din ăia de-ai lui Fenechiu şi Nichita, au ridicat ameninţător mâna în aer, votând împotriva alocării unei noi roabe de bani pentru terminarea palatului din strada Vasile Alecsandri.

„Doar cât era, dom’ne!? Iaca, acolo un 4 milioane de lei şi terminam clădirea aia! Mulţi zic că aş fi ajuns ca Ceauşescu, că nu mai pot de grandomanie. Da’ ce, dom’ne, pentru nişte duşuri cu robineţi de fildeş şi un lift cu manechin bălai, chiar trebuie să-şi bată joc de bătrâneţile mele! Că tot ce am făcut eu demult, se foloseşte acu’ cu vârf şi îndesat”, a spus Simirad, oftând din rărunchi, după care a trecut la contabilizat ctitoriile.

„Le-am lăsat când am plecat în Cuba, pieţe, ateneuri, case de cultură, Piramida lu Dubăţ. Nichita n-o ştiut să facă nici măcar o poiată…Tu ci ti bagi, măi Costel? Di când ai luat paru’ acela în cap te-ai dereglat di tăt, bag seamă. Da’ di fapt vorbeşte un prelucrător prin aşchiere, că şi el îi om!”, i-a spus Simirad finului Adăscăliţei, care tocmai sărise într-un maia geri să-şi apere şeful de partid de limba ascuţită a lui Simirad.

„Azi nu mai dăm niciun ban pentru năzdrăvăniile unui om bătrân. Poate să stea liniştit şi aici până pierde alegerile, la anu’. Are pernă, pled, şlapi, aer condiţionat, scufie şi două secretare care-i încălzesc laptele. E de ajuns!”, au dictat consilierii, tăindu-i lui Simirad şansa de a mai pune încă o plăcuţă pe un edificiu, fapt care ar fi dus la depăşirea plăcilor de pe clădiri prin care se anunţă clasele de risc seismic.