Simona Gherghe şi Cătălin Măruţă au intrat în conflict, acuzându-se unul pe celălalt că îşi plătesc invitaţii emisiunilor pentru a se certa în direct. Deşi fiecare dintre ei a negat asta, surse din televiziune susţin că „fabricarea” de scenarii este un lucru obişnuit.
Deşi concurenţi de mai mulţi ani, Simona Gherghe şi Cătălin Măruţă nu avut până acum un conflict deschis. Recent însă, lucrurile s-au precipitat între cei doi, scrie presa tabloidă.
Invitat în platoul emisiunii de la ProTV, Liviu Guţă a afirmat că a fost victima unei înscenări pregătite de realizatorii show-ului de la Antena 1 şi în care a fost implicată şi Simona Traşcă.
Prezentatoarea emisiunii „Acces Direct” a reacţionat însă imediat, mustrându-l pe cântăreţul de manele pentru afirmaţiile făcute: „Liviu a spus la alt post că Antena 1 a făcut regie. Aş vrea să îi bat obrazul”, a spus ea. „De câte ori a vrut să cânte la noi, toată lumea s-a purtat frumos cu el. Acum se duce la alt post TV să arunce cu noroi. I-au dat 5.000 de euro. Să-ţi fie ruşine!”, a adăugat Simona Gherghe.
Măruţă nu a rămas însă indiferent la acuzaţia adusă şi a venit imediat cu o replică acidă: „Am aflat că pe un alt post de televiziune s-a spus că i-am oferit lui Liviu sume astronomice ca să se disculpe şi să facă declaraţii senzaţionale. Dacă unii confundă realitatea mondenă cu telenovelele, nu înseamnă că toată lumea face acelaşi lucru. Doar pentru că unii au contractele şi plicurile gata pentru orice situaţie, nu înseamnă că toată lumea lucrează la fel”, a precizat vedeta ProTV.
Cu toate acestea, surse din lumea televiziunii au precizat pentru sursa citată că „fabricarea” scandalurilor este un lucru obişnuit pentru producătorii emisiunilor de genul celor amintite mai sus.