Simona Halep a declarat că vrea să lucreze din nou cu un antrenor român, drept care, la sugestia Virginiei Ruzici, l-a îndepărtat foarte lejer, printr-un simplu mesaj, pe Wim Fissette. Şi trainerii cu care a colaborat înaintea belgianului au fost concediaţi tot prin SMS, semn că, la capitolul comunicare cu antrenorii personali, numărul 3 WTA stă mult mai bine la scris.
Halep a recunoscut că nu prea vorbea înainte de meciuri cu Fisette, lucru ce a cântărit enorm în luarea deciziei de a renunţa la sfaturile belgianului. „Antrenorul trebuie să te susţină şi când e greu, şi când e bine, trebuie să fie foarte bun pedagog, contează şi tactica pe care o stabilești înainte de meciuri şi sfaturile atunci când trebuie să intri la un meci foarte greu. Trebuie să te susţină, să-ţi dea sfaturi pozitive şi să-ţi înţeleagă felul de a fi. Sunt destul de pretenţioasă ca jucătoare, iar pentru un antrenor e greu să mă suporte. Anul ăsta nu prea am vorbit înainte de meci, am făcut mai mult singură. Vreau să lucrez din nou cu un român, mă simt foarte bine şi avem o mentalitate asemănătoare.
Străinii au altă metalitate şi eu vreau să am pe cineva care e la fel ca mine”, a spus Halep, care a completat: „Am lucrat numai cu români, până în februarie când am colaborat cu Wim, a fost un an foarte bun, m-a ajutat foarte mult, îi doresc să urce ca antrenor, să câştige turnee. Eu i-am dat mesaj, i-am mulţumit, el nu mi-a dat înapoi”. „Tratamente” nepreferenţiale La fel a procedat şi cu doi dintre predecesorii lui Fisette, Andrei Mlendea şi Adrian Marcu, cărora le-a spus „Good-bye” tot prin SMS. Mlendea a povestit, pentru „ring”, cum s-a produs exact ruptura, anul trecut, la turneul de la New Haven (24 august), câştigat de altfel de Simona. „Modul în care m-a anunţat m-a mâhnit. Nu mă aşteptam să procedeze în felul acesta. În dimineaţa finalei, am primit un SMS prin care mă informa că, din acel moment, domnul Marcu este antrenorul ei. Eram la două camere de ea. Aşa a procedat! M-a informat că Marcu va veni în America (n.r. – la US Open, care începea peste o săptămână). I-am mai fost sparring la Beijing şi aşa s-a încheiat colaborarea. Totul s-a făcut cu buna-ştiinţă a Virginiei Ruzici, managerul Simonei. Dânsa l-a preferat pe Marcu. Se cunosc de 30 de ani, era normal. Nu de ieri, de azi”, a declarat Mlendea pentru „ring”. Conform surselor noastre, Adrian Marcu s-a „bucurat” şi el de acelaşi tratament câteva luni mai târziu, când în locul său a fost adus belgianul Fissette. „Colaborarea mea cu antrenorul Wim Fissette se încheie la finalul acestui an. A fost un an bun şi frumos. Îi mulţumesc şi îi doresc succes în continuare.”, Simona Halep, mesaj postat pe contul ei de Facebook „Se ascundea după fusta mamei” Nicuşor Ene, al doilea antrenor al Simonei Halep, a declarat, în mai multe rânduri, că marea noastră campioană nu este o fire prea comunicativă. „De când am încheiat colaborarea, Simona nu m-a căutat niciodată. Am fost antrenorul ei de la șase până la 11 ani, dar în urma unei dispute cu mama sa am renunţat. Eu eram mai dur, o mai certam în timpul turneelor, încercam să o motivez, dar ea era mai timorată, se ascundea după fusta mamei. Poate şi de asta nici nu mă mai caută acum. Ne-am mai întâlnit o dată în acest an, i-am urat succes, dar doar atât”, spune Ene. 5.403 puncte are Simona Halep în acest moment şi încheie, astfel, anul pe locul 3 WTA, adunând 4,5 milioane de dolari numai în 2014 .
Sursa: ziarulring.ro