Acum vreo trei săptămâni, ieșenii care locuiesc de-a lungul bulevardului Nicolae Iorga, fost Republicii, au răsuflat ușurați, auzind că Vama se mută, în sfârșit, în CUG. Coșmarul reprezentat de zecile de tiruri parcate de ambele părți ale bulevardului, zgomotul motoarelor mari și eternul praf păreau să se transforme într-o amintire. Tirurile nu mai aveau motive să fie văzute în oraș, pentru că o bună parte din ele ar fi urmat să ajungă la noul birou vamal de la Tehnopolis, mergând pe șoseaua de centură. Bucuria a fost însă de scurtă durată. E drept, tirurile nu mai staționează pe bulevard, dar nici nu ocolesc orașul pe centură. Ce se întâmplă, totuși?

Motoarele, afară din orașe!
În afara Bucureștiului, niciun oraș din România n-a avut înainte de 1989 șosea de centură. Drumurile naționale au trecut mereu prin oraș, pur și simplu. Oricum, la traficul auto de atunci, nici nu era vreo problemă. Odată cu prăbușirea CFR însă, și cu viteze ale trenurilor de abia 40 km/h în medie, transportatorii s-au reorientat spre sistemul rutier, mai ales că aeroporturile noastre nu prea au zone cargo. Iar cum și numărul mașinilor particulare a crescut cel puțin de cinci ori, șoselele de centură au devenit o necesitate, pentru a-i sufoca mai puțin pe pietoni cu noxe.

Două segmente
Și uite-așa, șoseaua de centură a Iașului și-a făcut apariția pe agenda politică a candidaților noștri la diverse funcții, la rubrica „Nu uita să le promiți fraierilor și asta”. Nu vă vom plictisi cu lungii ani în care doar s-a vorbit de această șosea. Spunem doar că s-a vorbit, de la bun început, de două segmente: unul pentru trafic greu, al doilea pentru trafic ușor. Mă rog, partea de trafic ușor nu era propriu-zis o șoseau de centură. Ar fi plecat din șoseaua Nicolina, urmând cursul pârâului omonim pe strada Arhitect Berindei, apoi pe Cicoarei, până la Uricani. Un nou pod peste Bahlui ar fi făcut și legătura cu Dacia. Era mai mult o variantă de scoatere a unei părți din mașini de pe axa Păcurari – Podu Roș – CUG. Vom vorbi de ea mai la urmă.

Scor ameţitor
Care șoseaua de centură a cunoscut prima cupă de excavator prin 2008. Din proiect era o scumpete de șosea: 136 milioane de lei. Adică vreo două milioane de euro pe fiecare kilometru din șoseaua care pleacă din Uricani și șerpuiește printre dealuri până în capăt CUG, pe la Horpaz, pe-acolo. Ca la orice șantier mare, au apărut așa-numitele „lucrări neprevăzute”. Mai o consolidare a unei râpe ce o lua la vale, mai niște proptele pe coasta dealului, mai o mlaștină care necesita lucrări suplimentare la terasamente, dintr-astea. Una peste alta, scor final 225 milioane de lei, adică aproape dublu față de proiect. Costurile suplimentare au făcut ca și ritmul lucrărilor să fie lent spre deloc. Inaugurarea a avut loc abia în 2012.

Lucrări conexe
Problemele au apărut încă înainte de tăierea panglicii, când o bucată zdravănă de șosea s-a fisurat de-a lungul, o jumătate începând să o ia la vale. S-a cârpit. După un an, un tronson de un kilometru a trebuit și el refăcut. Și tot așa. Ei, de bine, de rău, anul trecut am avut șosea pentru trafic greu, dar tiriștii tot nu o foloseau. Firesc, ce să facă la Horpaz? Drumul mare spre sudul țării este prin Bucium. Unde ajungi doar întorcându-te în oraș, până pe Poitiers. Da, dar șoseaua Iași – Ciurea are statut de drum județean, iar drumurile județene nu sunt făcute să țină tiruri. Așa că un tronson de 3 km, de la Horpaz până la intrarea în oraș a trebuit consolidat. Consiliul Județean a dat banii, vreo 4 milioane de lei. N-a fost cine știe ce lucrare. Doar un strat mai gros de asfalt, dar tot s-a pierdut timp.

Vama mutată
Bun, s-a făcut și asta. Și totuși… tirurile tot prin oraș treceau. Firesc, Vama era la Gara Internațională, iar pe la noi vin mulți din Republica Moldova, care trebuie să treacă și pe-acolo. Până la urmă, recent, Vama a fost mutată în capăt CUG. Și pe tema asta s-a vorbit ani de zile, dar nu mai lungim și noi povestea. Totuși, tirurile trec în continuare prin oraș. De ce?

Erori
Simplu. Şoseaua de centură este cam inutilizabilă. Proiectanții au făcut-o ca pe oricare altă șosea, fără să ia în calcul un mic amănunt: tirul este mai lung și mai lat decât Dacia. Greu încap două tiruri unul lângă celălalt. Tirurile au de urcat două pante mărișoare, la intrare și la ieșire, pe care preferă să le evite. Apoi, pe traseu, tirurile au de trecut printr-un segment în care șoseaua are forma literei „S”. Adică printr-o șicană. Care este foarte frumoasă la raliuri, dar îi scoate din minți pe tiriști. Dacă șoseaua e udă, dacă e zăpadă, dacă îți vine ceva din față, poți să ai neplăceri. Așa că mai bine riști un circuit infernal prin oraș, decât surpriza mărfii împrăștiate pe șosea.

Fără viitor
Varianta pentru trafic ușor a dispărut de mult din promisiunile politicienilor. Totuşi, mult mai importantă este închiderea cercului. Adică, şoseaua de centură să fie prelungită pe ruta Poitiers – Drumul Hoţilor – Tomeşti – Dancu – Aroneanu pentru ca ulterior să ajungă în drumul european pentru a închide cercul. Despre acest proiect nu se mai ştie absolut nimic. Nici cât ar costa, nici cine l-ar putea face. Nici când, nici cu ce sursă de finanţare. E doar o simplă investiţie abandonată.