Mai țineți minte discuția noastră recentă pe marginea scandalului provocat de noua filosofie bugetară aplicată de Guvern în relația cu localitățile din țară? Aia prin care fiecărei comune i se alocă din oficiu câte 1,5 milioane lei drept sprijin pentru cheltuielile proprii de funcționare? 6 milioane pe orașe, 20 de milioane pentru municipii, 50 de milioane pentru municipiile reședință de județ și 60 de milioane pentru consiliile județene. N-aveam treabă într-o seară și ne-am apucat de făcut calcule. Rezultatul ne-a cam pus pe gânduri. Dom’le, da’ la urma urmei, chiar avem nevoie de toate comunele? Ar merge mai puține? Ar fi bine, ar fi rău? Din scărpinatul nostru cu mâna stângă la urechea dreaptă a reieșit că tare bine ar mai prinde încă o părere. A dumneavoastră, dragii noștri cititori. Așa că, hai să vedem ce și cum.

Singure se sufocă
Județul nostru e împărțit în 98 de unități administrativ-teritoriale. Mai exact, 93 de comune, trei orașe și două municipii. După raționamentul prezentat de Guvern, pentru funcționarea administrației publice locale s-au alocat în acest an 287,5 milioane de lei, din care 139,5 milioane lei doar pentru comune. Firește, ăștia nu sunt toți banii cheltuiți pentru funcționarea primăriilor și Consiliului Județean, ci doar completarea venită de la Guvern. Asta în condițiile în care în 2012, de exemplu, veniturile proprii generate de localitățile din județ, respectiv încasările din taxele și impozitele locale, inclusiv cotele defalcate au totalizat 530,7 milioane lei. Din ăștia, comunele au produs doar 121,2 milioane lei, cu 18,3 milioane lei mai puțin decât ce a alocat Guvernul acum. Practic, fără banii veniți de la București, majoritatea comunelor ieșene ar trebui să pună lacătul pe primării, că nu produc nici pentru plata lefurilor din aparatul propriu. Nu mai zicem că, din banii dați de Guvern anul ăsta și cei care vor fi dați anul viitor localităților din județ, s-ar putea asfalta toate drumurile județene pietruite sau din pământ pe care le avem.

Creştere în 2004
Nu zicem că ar trebui să desființăm toate primăriile din județ, iar de toate să se ocupe mai știm noi ce instituții centrale. Doar că parcă sunt prea multe, iar unele e greu de spus ce rost au. Între noi fie vorba, în 2004 erau 88 de comune, nu 93, iar lucrurile mergeau și-așa. Doar că atunci a fost o adevărată febră de constituire a unor noi comune și au mai apărut cinci. Ce să zicem? Că și satul Pocreaca voia să fie comună? Sau Uricaniul? Sau că au apărut comune formate dintr-un singur sat? Principalul argument al localnicilor era distanța mare față de centrul comunei. O persoană în vârstă, cum sunt multe la țară, avea de mers câțiva kilometri pentru o ștampilă, ceea ce iarna sau toamna, când zăpada îngropa sau ploaia desfunda ulițele reprezenta o problemă. Parcă totuși e cam puțin pentru o astfel de decizie, nu? Mai ales că în ultimii ani, tot mai multe comune își asfaltează ulițele și drumurile comunale, iar microbuzele leagă orice comună de oricare alta.

8 sub 2.000 de locuitori
Un argument scos pe tarabă în cazul spargerii unei comune ieșene în două a fost religia diferită a locuitorilor. Jumătate erau ortodocși, jumătate – catolici. Nu existau conflicte pe tema asta, dar catolicii voiau totuși comuna lor. Și au obținut-o. Culmea, în ea a rămas totuși un sat ortodox, pentru că era prea departe de centrul fostei comune. În județ sunt opt comune care au mai puțin de 2.000 de locuitori. Trei dintre ele fac parte din lotul de cinci nou-înființate. Una din cele opt este formată dintr-un singur sat, iar trei au doar două sate.

Aparat bugetar stufos
Până la urmă, de ce numărul comunelor ar fi o problemă? Pentru că anul acesta, fiecăreia i s-au dat 1,5 milioane lei. La anul, va fi nevoie de mai mulți bani. Atribuțiile primăriilor devin tot mai numeroase, pe măsură ce descentralizarea devine tot mai mult un fapt. Acum 10 ani, o comună se putea descurca la o adică, și cu doar 5 oameni: primarul, vicele, secretarul, agentul agricol și un om bun la toate, de la telefoane la redactarea actelor. Între timp, comunele sunt obligate să aibă un asistent social, cel puțin. Comunele mai mari au poliție locală sau servicii de salubritate. Nu se mai folosește mașina de scris, ci calculatorul, iar multe adrese oficiale se comunică on-line, deci e nevoie și de un responsabil IT. Achizițiile publice au devenit atât de complexe, încât e nevoie și de un specialist pe direcția asta. Comună fără proiecte europene nu mai există, așa că trebuie și aici un om, chiar dacă tot în cârca lui pui și subvențiile de la APIA. Comunele sunt tot mai independente de o autoritate județeană sau centrală, ceea ce implică noi și noi angajări. Înmulțiți cu 93 toți acești specialiști absolut necesari și putem spune că sistemul administrativ nu e chiar un tip obez pentru că mănâncă prea mult. E obez chiar dacă mănâncâ doar pâine și apă. Nu mai spunem că nu poți plăti un specialist IT cu leafa minimă, că pleacă imediat ce are o ocazie oarecare. În 2012, doar 5 comune din tot județul au avut venituri proprii mai mari decât cheltuielile cu salariile, ceea ce spune multe. Nu mai vorbim de bani de investiții, că deja reducem numărul la maxim 2-3. Dintre orașe, doar Iașul și-a putut acoperi din veniturile proprii lefurile angajaților.

Gruparea localităților
Care e soluția? În niciun caz revenirea la situația din 2004. Că sunt 88 sau 93 de comune, e cam tot aia în fond. O variantă, vehiculată de câțiva ani, timid la început, dar tot mai sonoră, e gruparea localităților. Cu servicii comune, acolo unde e posibil și implicit, cu reducerea numărului total de angajați. Decât aproape 100 de agenți agricoli, doar vreo 10. Decât 20 de șefi de poliție locală, tot 10 etc. Serviciile mai complexe, cum e asistența socială, ar rămâne cu același efectiv. Nu poți cere unui singur om să cunoască toate cazurile de abuz sau de risc din 20 de sate și să mai ajungă și la tot felul de ședințe ”la județ”.

Un centru cu „sateliţi”
Concret, în cazul Iașului ar fi vorba de constituirea a vreo 10 – 15 ”super-comune”. Sediul administrativ ar fi în centrul geografic al zonei. În fostele primării din jur ar rămâne doar serviciile locale strict necesare. Un expert IT în loc de 10. E exact ideea aplicată atunci când, acum vreo 15 ani, s-a hotărât înființarea oficiilor prefecturale, cum a fost cazul celui de la Pașcani, în cazul Iașului. În fond, drumurile „la centru” oricum nu le poți evita, oricâte servicii ar încerca primăria să-ți asigure. Pentru marea masă a cetățenilor, schimbarea ar fi aproape insesizabilă. Majoritatea nu are nevoie de asistență socială. Majoritatea și-a luat pământul înapoi. Să fie transportul ultima problemă.

Sub 1.000 de locuitori
Situația de la Iași nu este singulară. În România avem 2.859 de comune, cu 13.285 de sate. Înainte de înființarea a noi și noi comune a câte un sat, erau cu vreo 300 de comune mai puține. Dintre cele existente, 52 au sub 1.000 de locuitori, iar 1.054 au între 1.000 și 3.000. Practic, o treime din comunele țării au prea puțini locuitori pentru a-și asigura simpla supraviețuire din resursele proprii. E o boală cronică la noi. Și-atunci, ce facem? O variantă aplicată în străinătate e limitarea atribuțiilor consiliilor locale și transferarea lor către primar. Consilierii se adună mai rar, se cheltuiește mai puțin cu ei. E drept, în Franța nu poate ajunge primar un tractorist, pentru că ai nevoie de cunoștințe solide. Altă variantă, aplicată în Spania, e exact acea grupare a localităților, de care vorbeam. O ”comună” poate ajunge și la 500.000 de locuitori, în funcție de gruparea geografică a localităților componente.