Spitalul de Urgență, cât un oraș de mare

Unul dintre subiectele aprinse ale campaniei electorale ieșene pare a fi proiectul Spitalului Regional de Urgență. Dincolo de promisiunea unui imens nou spital care ar trebui să devină o Mecca a bolnavilor din Moldova, Iașul are de rezolvat multe alte probleme urgente ale sistemului medical. Ambulanțele sunt mai potrivite pentru un muzeu decât pentru intervenții, medicii și personalul medical pleacă pe capete spre un trai mai bun, scandaluri de corupție sunt cu zecile la spitale, dar și la Universitatea de profil, medicii de familie sunt nemulțumiți de contractul cu Casa de Sănătate, pacienții stau încă la cozi pentru o consultație sau o intervenție. Acestea sunt doar câteva din liniile care creionează realitatea din sistem.

Două variante
Despre Spitalul Regional de Urgență se discută de ani buni. Proiectul a fost plimbat pe hârtie dintr-un capăt în altul al Iașului, precum și prin mai multe comune limitrofe municipiului. Nici acum nu este foarte clar unde va fi construit, dar pare că au rămas în cursă doar două amplasamente. Unul este cel propus de Primăria Iași și Primăria Valea Lupului, în zona complexului comercial ERA. Al doilea este cel propus de Primăria Miroslava, în zona Valea Ursului.

Pro și contra
La prima vedere ambele amplasamente au avantaje și dezavantaje, iar ultimul cuvânt, indiferent de afinitățile locale pare că îl vor avea specialiștii de la ministere. Principala problemă a amplasamentului de la Era este legată de calitatea solului și posibilitatea de a construi o clădire în care să funcționeze o unitate medicală. În plus, există și un litigiu între două primării cu privire la situația jurdică a suprafeței puse la dispoziție pentru viitorul spital. Terenul este însă aproape de drumul european. Și rețelele de utilități ar fi mai aproape, comparativ cu amplasamentul din Valea Ursului. Terenul propus de Miroslava este mai departe de drumul european, dar aproape de șoseaua de centură, este departe de rețelele de utilități, dar nu are probleme cu solul.

Aproape de oraș
Este greu de crezut că auoritățile vor putea scoate din joben un nou amplasament care să fie oferit pentru acest spital. Apropierea de municipiu pare a fi însă un criteriu important, având în vedere că la noua unitate medicală ar urma să lucreze mai bine de 1.000 de persoane, medici și asistente cu domiciliu în oraș. Este greu de crezut că sute de persoane vor face naveta zilnic pe distanțe foarte mari.

Are pagină de FB
Spitalul Regional de Urgență a luat exemplul Autostrăzii Iași – Târgu Mureș și se promovează pe Facebook. Pe pagina spitalului postează și oameni importanți din sistemul medical. ”Încă un lucru de care nu țin cont habarniștii care sunt siguri pe toate: li se pare că 7, 10, 18 hectare sunt suficiente pentru dezvoltarea unui spital. Sunt, dacă ai viziune cât o găină, dacă construiești un spital pentru 3 cicluri electorale cât visezi tu să fii primar sau deputat. Dacă faci un spital pentru zeci de ani, alegi o zonă în care se poate dezvolta, care îi lasă loc în jur. Sf. Spiridon e de 200 de ani aici. AKH-ul e și el în aria în care de sute de ani e spital. Dacă ai văzut spitale moderne, ai văzut că au restaurante, bănci, magazine, parcări, hoteluri, cămine rezidenți, parcări doctori, parcări pacienți, parcări vizitatori, acces salvări, acces vizitatori, ambulatorii, centre de cercetare, biserici de diverse confesiuni, multe multe WC-uri pentru toți, locuri de joacă pentru copii, grădinițe pentru copiii personalului, centre de cercetare, săli de conferințe, centre medicale monospecialitate afiliate etc. Că de aia se cheamă „xx Medical City”. Ca acolo lucrează mii de asistente, mii de doctori, vin zeci de mii de pacienți și sute de mii de aparținători”, a postat pe pagina de Facebook a spitalului Dragoș Pieptu, fost rector al UMF Iași.

Priorități
Cert este că pentru oricine ar câștiga alegerile locale, Spitalul Regional va trebui să fie o prioritate. Iașul nu își permite să piardă și această investiție, după ce proiectul Autostrăzii pare să nu găsească finanțare prea curând. Autoritățile locale vor trebui să își îndrepte atenția și către alte probleme ale sistemului medical. Achiziția de noi ambulanțe va trebui să fie o prioritate. Chiar dacă nu se pot aloca bani de la bugetul local, se pot face diligențe pentru obținerea de fonduri guvernamentale. Conform presei locale, la Serviciul Județean de Ambulanță Iași, din cele 67 de mașini, 25 au între 400.000 și 900.000 de kilometri la bord.

Investiții
La îndemâna autorităților locale sunt însă investițiile în clădirile în care funcționează spitalele. Parte din spitale se află acum în subordinea Consiliului Local, altele la Consiliul Județean, iar altele în subordinea Ministerului Sănătății. Consiliul Județean a finanțat în ultimii ani mai multe lucrări la spitalele din subordine, un exemplu fiind Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu”. Acesta a fost reabilitat cu fonduri europene și de la bugetul județului, investițiile ridicându-se la aproximativ 30 milioane de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *