Pancu, condamnat la zece luni de închisoare cu suspendare
Magistraţii de la Judecătoria Iaşi l-au condamnat pe atacantul echipei Rapid, Daniel Pancu, la zece luni de închisoare cu suspendare pentru conducere sub influenţa alcoolului.
Avocatul atacantului giuleştean va contesta în instanţă calitatea celor doi poliţişti care l-au oprit pe clientul său, de a putea fi prezenţi la recoltarea de probe biologice.
“Am declarat recurs în cazul condamnării lui Pancu. Contestăm calitatea celor doi poliţişti care l-au oprit pe Daniel Pancu de a putea fi prezenţi la recoltarea de probe biologice. Astfel, orice probă recoltată cu nerespectarea dispoziţiilor legale este nulă şi nu se poate dispune o condamnare în baza ei”, a spus Marius Striblea.
Conform anchetatorilor, în noaptea de 21 spre 22 decembrie 2008, în jurul orei 01.20, Pancu se afla la volanul unei maşini care rula în zona Nicolina. Un echipaj de Poliţie a observat că autoturismul a intrat pe strada Sălciilor, deşi exista un indicator cu “Accesul interzis”. Poliţiştii au oprit vehiculul şi au început să-l ia la întrebări pe Pancu. Anchetatorii au afirmat că fotbalistul a recunoscut iniţial că a consumat un litru de vin înainte de a urca la volan. Poliţiştii au menţionat că Pancu a fost testat după aproape o oră cu aparatul etilotest şi a reieşit că avea o alcoolemie de 1,36 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. După preluarea probelor biologice, acesta avea o alcoolemie de 2,30 grame la mie în sânge.
„Jucam la Terek atunci!“
Prima grijă a lui Daniel, după ce a aflat sentinţa a fost ca nu cumva acest caz să fie asociat cu echipa Rapid.
“În primul rând, aş dori să nu amestecaţi Rapidul în acest caz, pentru că atunci jucam pentru Terek. Mi-am recunoscut vina şi am acceptat decizia. Sînt totuşi surprins, văzînd ce se întîmplă în România, dar voi aştepta recursul. Pînă atunci, voi da totul pentru echipă şi suporteri”, a spus Daniel Pancu.
Patronul giuleştenilor, George Copos, a spus că în ciuda acestei decizii luate de instanţa ieşeană, Pancu rămâne un simbol în Giuleşti:
„Îmi pare sincer rău să aud de această decizie. Până la urmă este doar prima instanţă şi sunt convins că se va apăra la recurs şi această sentinţă se va schimba. Imaginea clubului Rapid nu are de suferit din cauza asta.
Eu ţin foarte mult la Pancu, iar el rămîne un simbol al Rapidului, un idol pentru suporterii noştri chiar dacă această primă instanţă l-a condamnat cu suspendare“.