Fantome, suflete care bântuie prin vechile ruine, ţipete diabolice în miez de noapte şi flăcări care se aprind din senin în saloanele părăsite. Aceasta este imaginea pe care o zugrăvesc martorii despre unul dintre locurile care au iscat zeci de legende, multe având la bază fapte reale – casa călăului Gavril Buzatu, de pe Manta Roşie.

Potrivit istoriei locurilor, în clădirea ce străjuieşte culmea unuia dintre dealurile Iaşului, dispus spre ieşirea dinspre Bucium, în zona Manta Roşie, ar fi fost adăpostul ultimului călău al Moldovei. Atrocităţile care s-au întâmplat în acea clădire spre care accesul se face cu greu, dar şi spiritele care bântuie locul, au făcut ca nici până acum, acest monument istoric să nu poată fi administrat. De frică, nimeni nu doreşte să preia această clădire în administrare, de altfel o bijuterie arhitecturală. Aflată, până de curând, în administrarea Combinatului de Utilaj Greu, aceasta se află acum în paragină, năpădită de buruieni  şi populată de zeci de câini care mai de care mai fioros. “Ne-am mutat aici acum 6 ani, după ce soacra mea a decedat.În tot acest timp am fost martora mai multor lucruri stranii care nu odată m-au făcut să-mi doresc să plec cu famila în altă parte. Sunt lucruri pe care preotul din zonă le-a pus pe seama faptului că sufletul călăului sau a sutelor de victime ale acestuia nu şi-a găsit liniştea pe lumea cealaltă şi bântuie încă acest loc. Noaptea se aud tot felul de urlete, ba de fiară ba de om, urmate de hohote de râs, iar alteori, mai ales în nopţile de iarnă, se văd lumini care fug prin conac. Au fost nopţi în care câinii, care nu sunt nici pe departe domestici, domeniul ăsta pur şi simplu i-a sălbăticit, fugeau urlând înspre vale, iar prin pădurice am văzut o arătare neagră alergând direct prin copaci, dar nu pot spune nici până acum dacă era om sau animal”, ne-a povestit una dintre locuitoarele din preajma conacului. Înainte ca Buzatu să se adăpostească în această clădire, în care s-a retras ani de zile după execuţiile pe care le ducea la îndeplinire, cronicile vorbesc despre faptul că aceasta a fost deţinută de familia Moruzzi.

Ultimul călău al Iaşului era o sluţenie de om, cu privire infricoşătoare şi o statură uriaşă

Călăul Gavril Buzatu a devenit o figură cumplit de înfricoşătoare până şi pentru contemporanii săi, la începutul secolului al XIX-lea, atât din cauza faptelor sale, cât şi a înfăţişării pocite şi fioroase. Fost ţigan fugit din robie, acesta s-a apucat de tâlhărit şi ucis la drumul mare. Dacă la început prăda singur, ulterior s-a pus în cârdăşie cu banda de tâlhari a vestitului Ion Chetrariu, alături de care a împărţit atât prăzile bogate, cât şi anii de temniţă.

“Tâlharii au reuşit să evadeze mai de fiecare dată, după care luau calea codrului şi a trecătorilor ascunse din munţi, unde prădau tot ce le nimerea în faţă. Buzatu era pentru Chetrariu ceea ce îşi dorea acesta mai mult: un executant aspru şi crud, care jefuia şi ucidea fără nici o urmă de regret. Era o sluţenie de om, cu buze mari, cu privire înfricoşătoare, cu o statură uriaşă, îmbrăcat în mintean roşu, şalvari croiţi după moda turcească şi căciulă de oaie cu însemnele morţii: cap de mort cu două oase încrucişate. Atât de temut ajunsese Buzatu în epocă încât cârmuirea lui Vodă Sturza a hotărât să arunce în urmărirea şi capturarea sa toate forţele poliţieneşti. În acea vreme, numărul criminalilor era foarte mare, din pricina proastei organizaţii administrative şi militare a ţării, beciurile şi aresturile agieşti erau ticsite de răufăcători de tot soiul, pe cari, pentru a-i mai desbăra de năravul lor sau a-i mai rări, îi lăsau să moară de foame, de frig sau de baraii în care erau ţinuti şi numai la puţini dintre ei li se făcea cinstea de a fi spânzuraţi, după o judecată sumară. Aceştia erau negreşit acei dintre hoţi cari îşi căpătaseră o faimă mai mare în popor, prin crime mai multe şi mai îngrozitoare ce le comisese. Între aceştia din urmă fură Ion Chetrariu şi Gavril Ciobanu, zis Buzatu”, se arată într-una din cronicile Iaşilor.

În acea perioadă Marele Armaş al ţării căuta un călău, dar nimeni, nici măcar cei mai fioroşi criminali nu doreau un astfel de post. Singurul care a primit să fie călău a fost Gabril Buzatu, “un ţigănoi colos la trup, pogan de slut la faţă, cu o privire fioroasă, de te vâra în friguri la cea întâi căutatură”. Pentru a fi izolat de lume, Gavril Buzatu a fost dus în fostul conac al prinţului Moruzzi, ruine care străjuiesc şi astăzi cartierul Manta Roşie. În această clădire a funcţionat în timpul comuniştilor şi sanatoriul pentru bolnavii Spitalului de Recuperare. Se spune că primul căruia Buzatu i-a pus ştreangul la gât a fost chiar tovarăşul său de fărădelegi, Ioan Chetrariu. Tot legendele vremii spun că Gavril Buzatu vântura oraşul în lung şi în lat, iar locuitorii târgului erau cuprinşi de frică deîndată ce îi zăreau pelerina roşie fluturând pe străzi.
“De manta se spune că nu ar fi dat-o niciodată jos, aşa cum nu s-a despărţit nici de securea sa, cu care ar fi tăiat sute de capete în piaţa publică a oraşului, situată în acea vreme în Podu Roş. După ce călăul Buzatu a fost eliberat din slujba sa, se spune ca acesta ar fi fost internat la Mănăstirea Secu. Acolo, uneori mergea prin păduri şi urla ca un lup, iar alteori, când avea bani, bea în neştire, ca semn, poate, al unor remuşcări târzii. Casa de pe Manta Roşie a rămas singura mărturie a existenţei sale. De atunci, nimeni nu a mai îndrăznit să locuiască în acea clădire”, mai spune unul dintre istoricii ieşeni.
Oamenii locului mai spun că strigoii care bântuie casa din Manta Roşie ar fi hoţii decapitaţi de călău, care acum îi bântuie casa. Astfel de fenomene paranormale au fost semnalate şi în alte două clădiri din Iaşi, o fostă vilă boierească şi Liceul Agricol “Vasile Adamache”, din Copou, unde bântuie stafia unui elev care s-a sinucis în subsolul clădirii.

Procuror pus pe fugă de călăul Buzatu

În urmă cu câţiva ani, singurul care a crezut că-l poate învinge pe călău, alungându-i spiritul dintre ruinele conacului, a fost fostul procuror anticorupţie Corneliu Marian Gheorghiţă. Acesta a făcut câteva demersuri pentru construirea unei vile pe terenul pe care se află casa bântuită, a turnat betoane şi şi-a construit chiar şi o anexă. Terenul pe care procurorul a început construcţiile, în suprafaţă de 850 de metri, aflat chiar în spatele palatului Moruzi, a fost retrocedat ilegal de fostul prefect Radu Prisacaru. În anul 2009, actualul prefect al judeţului Iaşi, Dragomir Tomaşeschi, a sesizat faptul că retrocedarea terenului din curtea conacului s-a făcut ilegal şi a cerut judecătorilor anularea titlului de proprietate. Pe baza probelor prezentate de Prefectură, pe data de 23 februarie, Judecătoria Iaşi a anulat titlul de proprietate, iar fostul procuror PNA a rămas fără terenul din curtea Palatului Moruzi de pe strada Manta Roşie nr. 17. Şi poate mai bine pentru fostul om al legii, deoarece cutezanţa sa ar fi sfârşit printr-un accident cerebral sau de altă natură, deoarece strigoii, sau morţii vii cum mai sunt cunoscuţi în tradiţia populară, care încă bântuie clădirea în căutarea celui care i-a ucis cu cruzime, nu s-ar fi sfiit să-i facă niscai vizite şi procurorului.

“Bătrânii nu vorbesc de fantome, cât de strigoi. Strigoii sunt de fapt sufletele morţilor care fac necazuri celor vii din cauză că nu au avut o moarte normală, că au murit neîmpăcaţi, ori s-au sinucis. Conform tradiţiilor, la noi, fantomele sunt de fapt strigoii. Definirea strigoiului presupune existenţa unui ritual funerar. După o moarte suspectă, sufletul îşi caută liniştea bântuind pe ce vii care sunt consideraţi responsabili de felul în care oamenii au trecut în lumea umbrelor. Oamenii spun că spiritele celor decapitaţi în acea vreme de călăul Buzatu bântuie şi astăzi locuinţa care a devenit domiciliul forţat al celui care făcea execuţiile publice. Se spune că cei ucişi îşi caută călăul pentru a se răzbuna pe el. Strigoii sunt blestemaţi să nu aibă linişte până când nu se răzbună. Cum nu au pe cine a se răzbuna, ei bântuie în continuare”, ne-a declarat un cunoscut profesor ieşean.

Casa călăului Buzatu, fostă reşedinţă a prinţului Moruzi, continuă să stârnească spaime, legende şi controverse, dar mai puţin interesul autorităţilor.

Fantome, suflete care bântuie prin vechile ruine, ţipete diabolice în miez de noapte şi flăcări care se aprind din senin în saloanele părăsite. Aceasta este imaginea pe care o zugrăvesc martorii despre unul dintre locurile care au iscat zeci de legende, multe având la bază fapte reale – casa călăului Gavril Buzatu, de pe Manta Roşie.

Potrivit istoriei locurilor, în clădirea ce străjuieşte culmea unuia dintre dealurile Iaşului, dispus spre ieşirea dinspre Bucium, în zona Manta Roşie, ar fi fost adăpostul ultimului călău al Moldovei. Atrocităţile care s-au întâmplat în acea clădire spre care accesul se face cu greu, dar şi spiritele care bântuie locul, au făcut ca nici până acum, acest monument istoric să nu poată fi administrat. De frică, nimeni nu doreşte să preia această clădire în administrare, de altfel o bijuterie arhitecturală. Aflată, până de curând, în administrarea Combinatului de Utilaj Greu, aceasta se află acum în paragină, năpădită de buruieni  şi populată de zeci de câini care mai de care mai fioros. “Ne-am mutat aici acum 6 ani, după ce soacra mea a decedat.În tot acest timp am fost martora mai multor lucruri stranii care nu odată m-au făcut să-mi doresc să plec cu famila în altă parte. Sunt lucruri pe care preotul din zonă le-a pus pe seama faptului că sufletul călăului sau a sutelor de victime ale acestuia nu şi-a găsit liniştea pe lumea cealaltă şi bântuie încă acest loc. Noaptea se aud tot felul de urlete, ba de fiară ba de om, urmate de hohote de râs, iar alteori, mai ales în nopţile de iarnă, se văd lumini care fug prin conac. Au fost nopţi în care câinii, care nu sunt nici pe departe domestici, domeniul ăsta pur şi simplu i-a sălbăticit, fugeau urlând înspre vale, iar prin pădurice am văzut o arătare neagră alergând direct prin copaci, dar nu pot spune nici până acum dacă era om sau animal”, ne-a povestit una dintre locuitoarele din preajma conacului. Înainte ca Buzatu să se adăpostească în această clădire, în care s-a retras ani de zile după execuţiile pe care le ducea la îndeplinire, cronicile vorbesc despre faptul că aceasta a fost deţinută de familia Moruzzi.

Ultimul călău al Iaşului era o sluţenie de om, cu privire infricoşătoare şi o statură uriaşă

Călăul Gavril Buzatu a devenit o figură cumplit de înfricoşătoare până şi pentru contemporanii săi, la începutul secolului al XIX-lea, atât din cauza faptelor sale, cât şi a înfăţişării pocite şi fioroase. Fost ţigan fugit din robie, acesta s-a apucat de tâlhărit şi ucis la drumul mare. Dacă la început prăda singur, ulterior s-a pus în cârdăşie cu banda de tâlhari a vestitului Ion Chetrariu, alături de care a împărţit atât prăzile bogate, cât şi anii de temniţă.

“Tâlharii au reuşit să evadeze mai de fiecare dată, după care luau calea codrului şi a trecătorilor ascunse din munţi, unde prădau tot ce le nimerea în faţă. Buzatu era pentru Chetrariu ceea ce îşi dorea acesta mai mult: un executant aspru şi crud, care jefuia şi ucidea fără nici o urmă de regret. Era o sluţenie de om, cu buze mari, cu privire înfricoşătoare, cu o statură uriaşă, îmbrăcat în mintean roşu, şalvari croiţi după moda turcească şi căciulă de oaie cu însemnele morţii: cap de mort cu două oase încrucişate. Atât de temut ajunsese Buzatu în epocă încât cârmuirea lui Vodă Sturza a hotărât să arunce în urmărirea şi capturarea sa toate forţele poliţieneşti. În acea vreme, numărul criminalilor era foarte mare, din pricina proastei organizaţii administrative şi militare a ţării, beciurile şi aresturile agieşti erau ticsite de răufăcători de tot soiul, pe cari, pentru a-i mai desbăra de năravul lor sau a-i mai rări, îi lăsau să moară de foame, de frig sau de baraii în care erau ţinuti şi numai la puţini dintre ei li se făcea cinstea de a fi spânzuraţi, după o judecată sumară. Aceştia erau negreşit acei dintre hoţi cari îşi căpătaseră o faimă mai mare în popor, prin crime mai multe şi mai îngrozitoare ce le comisese. Între aceştia din urmă fură Ion Chetrariu şi Gavril Ciobanu, zis Buzatu”, se arată într-una din cronicile Iaşilor.

În acea perioadă Marele Armaş al ţării căuta un călău, dar nimeni, nici măcar cei mai fioroşi criminali nu doreau un astfel de post. Singurul care a primit să fie călău a fost Gabril Buzatu, “un ţigănoi colos la trup, pogan de slut la faţă, cu o privire fioroasă, de te vâra în friguri la cea întâi căutatură”. Pentru a fi izolat de lume, Gavril Buzatu a fost dus în fostul conac al prinţului Moruzzi, ruine care străjuiesc şi astăzi cartierul Manta Roşie. În această clădire a funcţionat în timpul comuniştilor şi sanatoriul pentru bolnavii Spitalului de Recuperare. Se spune că primul căruia Buzatu i-a pus ştreangul la gât a fost chiar tovarăşul său de fărădelegi, Ioan Chetrariu. Tot legendele vremii spun că Gavril Buzatu vântura oraşul în lung şi în lat, iar locuitorii târgului erau cuprinşi de frică deîndată ce îi zăreau pelerina roşie fluturând pe străzi.
“De manta se spune că nu ar fi dat-o niciodată jos, aşa cum nu s-a despărţit nici de securea sa, cu care ar fi tăiat sute de capete în piaţa publică a oraşului, situată în acea vreme în Podu Roş. După ce călăul Buzatu a fost eliberat din slujba sa, se spune ca acesta ar fi fost internat la Mănăstirea Secu. Acolo, uneori mergea prin păduri şi urla ca un lup, iar alteori, când avea bani, bea în neştire, ca semn, poate, al unor remuşcări târzii. Casa de pe Manta Roşie a rămas singura mărturie a existenţei sale. De atunci, nimeni nu a mai îndrăznit să locuiască în acea clădire”, mai spune unul dintre istoricii ieşeni.
Oamenii locului mai spun că strigoii care bântuie casa din Manta Roşie ar fi hoţii decapitaţi de călău, care acum îi bântuie casa. Astfel de fenomene paranormale au fost semnalate şi în alte două clădiri din Iaşi, o fostă vilă boierească şi Liceul Agricol “Vasile Adamache”, din Copou, unde bântuie stafia unui elev care s-a sinucis în subsolul clădirii.

Procuror pus pe fugă de călăul Buzatu

În urmă cu câţiva ani, singurul care a crezut că-l poate învinge pe călău, alungându-i spiritul dintre ruinele conacului, a fost fostul procuror anticorupţie Corneliu Marian Gheorghiţă. Acesta a făcut câteva demersuri pentru construirea unei vile pe terenul pe care se află casa bântuită, a turnat betoane şi şi-a construit chiar şi o anexă. Terenul pe care procurorul a început construcţiile, în suprafaţă de 850 de metri, aflat chiar în spatele palatului Moruzi, a fost retrocedat ilegal de fostul prefect Radu Prisacaru. În anul 2009, actualul prefect al judeţului Iaşi, Dragomir Tomaşeschi, a sesizat faptul că retrocedarea terenului din curtea conacului s-a făcut ilegal şi a cerut judecătorilor anularea titlului de proprietate. Pe baza probelor prezentate de Prefectură, pe data de 23 februarie, Judecătoria Iaşi a anulat titlul de proprietate, iar fostul procuror PNA a rămas fără terenul din curtea Palatului Moruzi de pe strada Manta Roşie nr. 17. Şi poate mai bine pentru fostul om al legii, deoarece cutezanţa sa ar fi sfârşit printr-un accident cerebral sau de altă natură, deoarece strigoii, sau morţii vii cum mai sunt cunoscuţi în tradiţia populară, care încă bântuie clădirea în căutarea celui care i-a ucis cu cruzime, nu s-ar fi sfiit să-i facă niscai vizite şi procurorului.

“Bătrânii nu vorbesc de fantome, cât de strigoi. Strigoii sunt de fapt sufletele morţilor care fac necazuri celor vii din cauză că nu au avut o moarte normală, că au murit neîmpăcaţi, ori s-au sinucis. Conform tradiţiilor, la noi, fantomele sunt de fapt strigoii. Definirea strigoiului presupune existenţa unui ritual funerar. După o moarte suspectă, sufletul îşi caută liniştea bântuind pe ce vii care sunt consideraţi responsabili de felul în care oamenii au trecut în lumea umbrelor. Oamenii spun că spiritele celor decapitaţi în acea vreme de călăul Buzatu bântuie şi astăzi locuinţa care a devenit domiciliul forţat al celui care făcea execuţiile publice. Se spune că cei ucişi îşi caută călăul pentru a se răzbuna pe el. Strigoii sunt blestemaţi să nu aibă linişte până când nu se răzbună. Cum nu au pe cine a se răzbuna, ei bântuie în continuare”, ne-a declarat un cunoscut profesor ieşean.

Casa călăului Buzatu, fostă reşedinţă a prinţului Moruzi, continuă să stârnească spaime, legende şi controverse, dar mai puţin interesul autorităţilor.