V-am povestit și demonstrat, săptămâna trecută, că „a-teismul” s-a inflitrat și în Guvern, iar delicatețurile emise de ministrul Culturii, Daniel Barbu, despre aspectul pietonalului Ștefan cel Mare credem că au fost elocvente în acest sens. Ca oameni cu păr alb în cap și care batem chintalul, nu dăm în femei, în copii, în câini și în pisicile de pe Facebook; ca ortodocși botezați, n-am putea să ne lăudăm că întoarcem întotdeauna și celălalt obraz, dar, oricum, nici nu dăm cu șutul în cel deja căzut la pământ. În aceste condiții, n-am vrea să întoarcem și mai mult cuțitul în inima gingașă și procesomană a grupului „Iașul iubește teii”, dar evidența faptelor și dimensiunea personajelor implicate nu ne permit să trecem sub tăcere ultimul atac „a-teist”.
Ca să nu fim acuzați de părtinire, să dăm cuvântul Primăriei: „Ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice, doamna Rovana Plumb, a apreciat investițiile Primăriei Municipiului Iași pe Axa Culturală care străbate orașul, inclusiv pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt. Alături de primarul Gheorghe Nichita, ministrul Rovana Plumb a trecut în revistă modificările urbanistice din zona centrală, care pun în valoare monumentele istorice emblematice pentru Iași și Moldova. «Ca ministru al Mediului, protejez biodiversitatea, dar, în același timp, toate comunitățile urbane au nevoie de zone de agrement, de zone de promenadă, de zone în care cetățenii să-și poată petrece timpul liber, departe de mașini sau poluare», a explicat ministrul Rovana Plumb”.
Sigur, „teiștii” și bloggerii pasionați de subiect ar putea zice că așa cum corb la corb nu-și scoate ochii, cu atât mai puțin un ministru PSD-ist la un primar sau, în fine, viceprimar din același partid. Să nu uităm, totuși, că primul ministru care și-a declarat „a-teismul”, Daniel Barbu, este liberal, așa încât carnetul de partid nu prea ține de argument…
Mai curând am spune că, în calitate de ministru nu doar al Mediului, ci și – atenție! – al Schimbărilor Climatice, simpatica Rovana Plumb a fost impresionată de prezența pe Ștefan a arborilor pitici, mult mai adaptați climei uscate, subsahariene, care pare să se instaleze pe plaiurile mioritice. Sigur, ne-am putea gândi că, preocupată de mersul cu tocuri pe pietonal, charismatca doamnă nu prea putea fi atentă și la ce mai e prin jur, dar asta ar fi speculație care, ca domni galanți ce suntem, nu ne-ar face cinste…
Acuma, dacă tot am convenit că Guvernul României este „a-teist”, așteptăm cu oarecare teamă să vedem ce va face vicepremierul Liviu Dragnea prin Iași, în afară de a spune vrute și nevrute despre regionalizare și de a-și da girul ca un anume primar să devină guvernator… Nu de alta, dar, dacă-i va plăcea cum arată, ca șef al administrației publice, s-ar putea să dea ordin ca toate orașele să aibă câte un pietonal la fel de frumos ca al Iașului; și atunci să vedeți război civil, între „teiști” și „a-teiști”, în toată țărișoara!
Zgarda de Mediu
Iasi
Cretinismul la putere….ironic ca cea responsabila de mediu sa fie r…plumb….ne asteapta vremuri taioase si toxice