Monica Bîrlădeanu şi-a lăsat pentru câteva zile afacerile cu diamante din California şi s-a întors la Iaşi, pentru a sărbători 15 ani de la absolvirea Facultăţii de Drept a Universităţii A.I. Cuza. Actriţa s-a declarat foarte emoţionată de atmosfera cursului festiv, mai ales că la el a participat şi rectorul Tudorel Toader, profesor de drept, păstrând încă aura de fost judecător la Curtea Constituţională. De altfel, după ceremonia strigării catalogului, cei doi au avut un scurt dialog, ca între celebrităţi.

Monica Bîrlădeanu: Vai, dom’ profesor, ce bine îmi pare să vă revăd! Sunteţi neschimbat, zău aşa!
Tudorel Toader: Normal, Monica. Noi, ăştia de la Curtea Constituţională, chiar suntem de neschimbat. Dacă nu e atras de vreo funcţie de conducere, cum a fost cazul meu sau al lui Zegrean, un judecător iese la pensie direct din fotoliul Curţii.

Aşa e. Uneori, îmi pare rău că n-am continuat în meseria asta, de magistrat. Până la urmă, aş fi putut fi actriţă şi în instanţă. Cu toate privirile publicului aţintite asupra mea, pe scena sălii de şedinţă, cu o robă elegantă şi părul strâns în coc, aş fi fost vedeta Tribunalului. Ce invidie ar fi fost pe capul Sandrei Grădinaru, să se simtă eclipsată de cea mai sexy judecătoare!
Dar nu e timpul pierdut. Poate reuşeşti în America să-ţi găseşti ceva pe la vreo instanţă.

Sincer, mi-aş dori lucrul ăsta. Da, dar în SUA, ca să activezi ca avocat sau judecător, mai întâi trebuie să faci un stagiu de pregătire ca actor în serialul CSI. Cine a trecut cu brio testul ăsta, primeşte o diplomă de la Hollywood prin care i se certifică abilităţile de magistrat. Americanii sunt foarte sensibili la show-urile cu avocaţi.
Să fie la ei acolo. Noi suntem mai conservatori. Sigur, avem şi noi spectacolele noastre, cu DNA, cu cătuşe, dar parcă sunt mai serios făcute decât prin alte ţări. Avem regizori buni, operatori de imagine foarte buni, poate la actorie să mai lucrăm un pic, să pară inculpaţii mai convingători şi mai naturali, dar, în rest, ne descurcăm. Apropo, ce frumos ar fi arătat România dacă ar avea măcar un procuror de şedinţă care să arate ca tine!

Vai, mulţumesc, domnule profesor, mă faceţi să roşesc. Pentru că sunt o fire care iubeşte aventura, vă mărturisesc că nu mi-ar fi displăcut să fiu avocatul diavolului.
Am cunoscut din ăştia. Nu e mare şmecherie de capul lor. Nici diavolul nu mai e ce era înainte. Numai infractori de rând, cu tot felul de găinării de vreo 2  – 3 milioane de euro. Noroc de măreţia dreptului, că altfel meseria asta nu e nici o scofală.