Tudor Ciuhodaru

Mititel, ochelarist, ambiţios şi energic cât cuprinde, doctoraşul Tudorel Ciuhodel (zis şi Stetoscopul mergător) nu mai ştie ce să facă pentru a intra în inimile şi conştiinţa bahluioasă a iaşioţilor dulcelui târg răpănos. A fost o vreme în ograda premarelui Gigi, dar doctoraşul cu faţă de Simpson-junior a trecut cu arme şi bagaje în echipa generalului Găbiţu Izmană. Apoi iar s-a supărat şi a rămas singur cu accidentaţii, morţii şi necăjiţii lui, cu fetele şi şoferii de pe ambulanţe, mirosul de formol, creieri săriţi pe rigole, sânge închegat şi vomă prelinsă peste halate doftoriceşti. Inimos şi insistent, Ciuhodel pare că e jumătate de medic călare pe jumătate de parlamentar şchiop, adică mai exact, nu se mai ştie precis dacă e deputatul derutat care şi-a mutat locuinţa la serviciul de urgenţe, ori stetoscopul umblător care s-a rătăcit prin holurile fără de sfârşit ale Casei Poporului. El apare la pachet cu orice ştire despre vreun viol, calamitate, dezastru, accidente în lanţ, sinucidere, mereu grăbit a explica în termeni de specialitate ce şanse mai are baba Aglaia, atâta timp cât izbitura de topor a moşului Ghiţă a trecut cu doar câţiva milimetri de creierul cam sărac în circumvoluţiuni. Oasele făcute chisăliţă sunt analizate de către Ciuho cu un soi de patimă lirică, amintind de poeţii care însoţeau trupele de ostaşi în războaie.

Cu chipul lui de bebeluş îmbătrânit înainte de vreme, micuţul cu cheliuţă de portavion albanez redus la dimensiuni liliputane, cu guriţa semănând cu un curuleţ de porumbel care tocmai a defecat delicat, din înaltul cerurilor. Ciuhodel e simpatic, e omenos, e animat de cele mai bune intenţii, e însuşi Hopa-Mitică de care ieşenii au nevoie, pentru că se ştie deja ce-i în inimioara lui uriaşă, pitită într-un corp atât de mititel: dorinţa de a candida la primăria dulcelui târg, gloria de a-l învinge pe marele Gigi Niki, visul de a se aburca fericit, cu tot cu halat, ambulanţă şi stetoscop, în fotoliul de staroste, dela Palatul cel Roznovan.

Modelul e al doftorului Oprescu, altă figură exotică, actualul prim gospodariu al Cetăţii lui Bucur. Numai că, în Ieşi, situaţia pare puţintel mai delicată. Aici, Niki e deja bine înfipt în şea, e omul care a reuşit să coalizeze în jurul său mai multe cercuri de gărzi pretoriene, şiruri de moşi, babe şi necăjiţi îl blagoslovesc în fiecare clipă şi-l privesc cu multă simţire. Va reuşi stetoscopul umblător să înfrângă cerbicia şi conservatorismul atâtor trişti? Va aduna micuţul halat alb suficiente procente până la alegeri, astfel încât, să poată da lovitura? E nevoie de bani, trăpaşi de soi, conexiuni şi alergătură. Deocamdată, mititelul pare singur, doar cu  dinţişorii şi stetoscopul din dotare. Dar, mai ştii?