Nu contează de unde te îmbraci, atâta timp cât e de bun gust!
Mulţi dintre noi pornim de la premisa că tot ce este la modă trebuie sa achiziţionăm. Uităm, însă, că mai trebuie să ne stea şi bine. Putem observa cu uşurinţă gusturile „rafinate”ale unor domnişoare. Simţul ridicolului lipseşte cu desăvârşire.
În vara lui 2011 se poartă salopetele, fie cu pantaloni lungi fie cu pantaloni scurţi. Fustele extrem de scurte nu mai sunt un trend, dar cine vrea să atragă atenţia le poate folosi. În schimb, nu trebuie sa uităm că pentru astfel de ţinute ar trebui şi un fizic impecabil. Se poartă imprimeurile florale, culorile vii, spre exemplu: roşu, roz, roz roşiatic, albastru, galben, portocaliu. Nici albul nu trebuie să lipsească din garderoba noastră.
Nu sunt la modă pijamalele în stradă!
Contează foarte mult şi materialul pentru care optăm. De preferat este bumbacul, mătasea, dantela. Dungile subţiri, alb-negru sau alb-albastru sunt înlocuite de cele late în culori pastelate. Rochiile lungi sunt o altă piesă de rezistenţă a acestui sezon. Sunt ideale pentru femeile înalte şi slăbuţe. În vogă sunt şi pantalonii trei sferturi sau lungi cu imprimeuri florale de culori aprinse, dintr-un material vaporos. Aceste tipuri de pantaloni sunt destinate în primul rînd ieşirilor sau plimbărilor prin parc. Revistele de modă şi internetul sunt cea mai bună sursă de informare. Nu ar trebui să existe atat de multe greşeli în alegerea hainelor potrivite. Multe dintre noi însă confundăm ţinutele de zi cu cele de seară şi invers, sau, în loc să ne evidenţiem calităţile,scoatem în relief defectele. Nu vă încărcaţi prea mult ţinuta cu accesorii, pentru a nu oferi un aer chicios şi pentru a nu atrage atenţia asupra voastră într-un mod neplăcut.
În rest, numai de bine!