A ştiut Mihaela Rădulescu ce agaţă! Felix Baumgartner e plin de bani! Ce avere fabuloasă are noul iubit al divei!

Mihaela Rădulescu (45 ani) a dat din nou lovitura! Noul iubit, Felix Baumgartner (43 ani), austriacul care a depăşit viteza sunetului prin saltul sau din stratosferă, are o avere fabuloasă, estimată la 250 de milioane de dolari.

Mihaela Rădulescu iubeşte viaţa şi o trăieşte din plină. După trei căsnicii destrămate – cu Bogdan Rădulescu, Ştefan Bănică jr., Elan Schwartzenberg – şi mai multe relaţii eşuate, diva de la Monaco s-ar fi cuplat cu celebrul austriac Felix Baumgartner, un bărbat cu care pare că are multe lucruri un comun, printre care pasiunea pentru sporturi extreme şi implicarea în campania caritabilă „Wings for life” care îşi propune să strângă fonduri pentru cercetarea leziunilor măduvei spinării.

Dar asta nu e tot! Felix Baumgartner e milionar în dolari şi poate satisface capriciile oricărei femei învăţate cu un anumit stil de viaţă, iar Mihaela Rădulescu este una dintre ele. Fosta soţie de milionar, diva care a lăsat România pentru viaţa elitistă din Monaco are o pasiune nebună pentru bijuterii, accesorii scumpe şi haine de lux.

Celebrul austriac mai are o echipă de fotbal, o linie de haine, o vodcă şi un parfum care îi poartă numele, dar şi un lanţ de restaurante în Viena.

S-a despărţit de Dani Oţil, după aproape 5 ani de relaţie

Mihaela Rădulescu a postat, luni dimineaţă, pe pagina personală de Facebook un mesaj prin care dă de înţeles că este împreună cu Felix Baumgartner.

„Da. Şi dacă nu mai aveţi alte întrebări, putem să ne vedem, fiecare, mai departe, de vieţile noastre? Încredere în voi şi iubire – cu aceste două elemente se merge mereu înainte. Sau se zboară extrem”, a scris Mihaela Rădulescu, pe contul ei de Facebook.

 

Întrebată de un admirator dacă mai are o relaţie cu Dani Oţil, prezentatorul emisiunii „Neatza cu Răzvan şi Dani”, vedeta s-a mulţumit să răspundă sec, fără a lăsa vreo urmă de îndoială: „Nu”.

Cine e Felix Baumgartner

Felix Baumgartner s-a născut pe 20 aprilie 1969 în oraşul austriac Salzburg şi, de copil, a visat să piloteze elicoptere şi să sară cu paraşuta. Austriacul a efectuat primul salt la vârsta de 16 ani.

„Mi-am dorit întotdeauna să mă simt liber şi, mai ales, să privesc lumea de sus. Când eram mic mă căţăram în copaci şi mi-am dorit întotdeauna să zbor”, povesteşte Felix Baumgartner.

Felix Baumgartner a devenit în 2003 primul om care a traversat Canalul Mânecii în cădere liberă folosind o aripă de deltaplan fabricată din carbon. În 2012 a intrat în Cartea Recordurilor după ce a sărit din stratosferă şi depăşit viteza sunetului fără ajutorul vreunui vehicul. În prezent, el trăieşte în Elveţia şi Statele Unite ale Americii, însă mărturiseşte: „În aer mă simt acasă”.

Sursa:spynews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *