Din ciclul „Dacă voi nu îl vreţi, îl vrem noi”, liberalii ieşeni au avut sâmbăta trecută, la doar o zi după 23 august, o reuniune ultra-secretă. Cel puţin aşa s-a dorit, până ce presa locală cea serioasă a aflat că pe ordinea de zi se va afla, de fapt, un vot de încredere pentru continuarea mandatului baronetelui Reluțu la şefia filialei pe care a condus-o cu mână de… fler din 2004 încoace.
Votanţii de serviciu participanţi la reuniunea Delegaţiei Permanente ne-au spus că, de fapt, votul cu pricina a fost cerut chiar de Fene în persoană, ca să vadă cine merge mai departe cu el pănă în pânzele alb-dungate şi cine vrea să schimbe tabăra, după condamnarea de răsunet din dosarul „Transformatorul”. În final, votul a fost unul covârşitor de partea lui Reluțu, din 100 de voturi acesta adunând doar trei voturi împotrivă. „Acest vot de susţinere mă bucură şi, totodată, mă responsabilizează pentru a-mi continua eforturile de a promova proiectele şi interesele Iaşului la nivel naţional”, afirmă Reluțu într-un comunicat întocmit cu maximă responsabiliate de scribii plătiţi tot din buzunarul personal ai Peneleului local. Semn că tartorul liberal nu a albit chiar degeaba în fruntea filialei din Podu Roş, de unde s-au ridicat în ultimii nouă ani, prin forţa împrejurărilor şi, mai ales, a negocierilor, tinerei de care nu auzise nimeni pe funcţii de parlamentari, secretari de stat şi chiar miniştri.
Iar dacă pe la Bucale a devenit chiar o modă să dai în PNL numai pomenind de numele fostului ministru de la Transporturi, uite că pe la Iaşi toate astrele se învârt în jurul celui care, de aproape un deceniu de-acum, înnoadă şi deznoadă sforile politichiei locale. Cât despre liberali, rămân neclintiţi pe poziţie, până la sentinţa contrarie, căci, vorba ceea: „Cu Reluţu nostru-n frunte, o s-avem succesuri multe”!
FeNeLe Iaşi