Surpize, la Operă

Beatrice-Rancea

Beatrice Rancea

Opera Naţională Română Iaşi a început cu dreptul noul an, oferind, încă din primele două luni, spectacole de excepţie.
Data de 13 ianuarie va readuce ieşenilor, spectacolul „Nunta lui Figaro”, sub bagheta dirijorului israelian Noam Zur. Cei care au ratat „La Traviata” anul trecut, pot revedea spectacolul, pe 18 ianuarie, iar pe data de 20, se va relua piesa „Dans Balet”. Spectacolul teartru-dans, „Kabaret- Nostalgie în 2 părţi”, va fi pus în scenă pe 24 ianuarie, iar în 27, se reiau „Anotimpurile” lui Vivaldi. Aceste spectacole au loc la cerea publicului:

„Repetarea spectacolelor sunt benefice pentru interpreţi şi casele de bilete ne-au informat că există cereri pentru multe spectacole. De exemplu <Samson şi Dalila> a fost un spectacol care nu s-a mai jucat de 7-8 ani, din cauza unor persoane care spuneau că pe scena Casei de Cultură a Studenţilor interpreţii nu încap. Le-am demonstrat tuturor că acest spectacol se poate realiza. Când vrei să faci ceva cu adevărat, poţi!”, ne spune Beatrice Rancea, managerul Operei.
Din păcate, interpreţii vor trebui să joace în continuare în sălile altor instituţii, dar, în luna septembrie, promite Beatrice Rancea, sala de spectacole a Operei va fi finalizată.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *