Da, unul dintre cei mai mari antrenori din lume, Sven Goran Ericsson, a trebuit să vină la Iaşi, la partida România ’83 – Italia ’83, pentru a-şi reaminti şi pentru a ne deschide  şi nouă ochii asupra frumuseţii fotbalului.

„I-am văzut pe aceşti mari fotbalişti, jucând pe un teren pe care alţii l-ar considera impropriu, dar care a scos în faţă un lucru pe care noi l-am pierdut de mult: plăcerea de a juca fotbal. A trebuit să ne întoarcem la origini pentru a redescoperi de ce avem această pasiune”, a declarat, în exclusivitate, pentru “Bârfa de Iaşi“, marele antrenor.

Dincolo de imperfecţiunile vizibile de organizare, piedicile şi indiferenţa autorităţilor locale vis-a-vis de acest mare eveniment, Iaşul rămâne pentru campionii mondiali şi celelalte mari nume ale fotbalului internaţional locul în care au fost redescoperite rădăcinile acestui sport. Acelaşi entuziasm l-au manifestat Gentile, Baresi, Giannini, Mussi, Antognoni, Schilacci, Evani sau Paolo Rossi.

SeaMed Finance – sponsor al unui meci istoric

A fost nevoie de o societate multinaţională de investiţii financiare, a cărei interese nu vizează (încă) România, pentru ca acest meci istoric să aibă loc la Iaşi. Datorită lor, „squadra azzura” şi Sven Goran Ericsson au transformat Iaşul într-o adevărată Capitală a Fotbalului Internaţional. În plus – cu mâna pe inimă vă spunem – SeaMed Finance a fost, poate, cel mai discret sponsor al unui eveniment mare, în România. A preferat spectacolul fotbalistic, în schimbul mediatizării, iar lucrul acesta – pe bune! – rar poate fi întâlnit în zilele noastre. Mai mult, reprezentanţi ai firmei din Africa, Noua Zeelandă, Australia şi Marea Britanie au venit cu mic cu mare pentru a asista la această incredibilă partidă organizată pe un teren de minifotbal, în spatele unui complex studenţesc, la Iaşi, în anul de graţie 2011.

Alături de ei, şi ambasadorul Italiei, E.S. Mario Cospito, împreună cu familia. Plus cei câteva sute de ieşeni şi studenţi, care au susţinut cu brio evenimentul.

Ce a lipsit? Primăria, Poliţia, autorităţile care au sfidat prin lipsa de implicare şi dezinteres manifestarea. Astfel, concluzia nu poate fi decât una singură: Un eveniment mare, într-un oraş cu oameni minunaţi, dar cu aleşi mult prea mici şi înguşti.