Aflați pe creasta valului popular, independenții vor în Parlament
Dacă peste 20 de ani se va mai ține minte ceva din alegerile locale din acest an, va fi faptul că scrutinul local din 2016…
Dacă peste 20 de ani se va mai ține minte ceva din alegerile locale din acest an, va fi faptul că scrutinul local din 2016…
Partidul Mişcarea Populară a reuşit să-şi plaseze doi consilieri în deliberativul ieşean, în persoana creatoarei de modă Violeta Găburici, proprietara brandului Ravioli, şi Daniel Piftor,…
Fost co-preşedinte al organizației municipale a PNL Iaşi, Dragomir Tomaşeschi, resimte cel mai acut rezultatul catastrofal înregistrat de liberali la alegerile din 5 iunie. De…
După o lungă perioadă de absenţă pe Facebook, creatoarea de modă Irina Schrotter a început să devină foarte activă pe reţeaua de socializare. Probabil că…
Vorba din bătrâni care spune că în spatele fiecărui bărbat de succes stă o femeie puternică a fost convertită după alegerile locale din 5 iunie…
Tânărul Cristian Cernescu şi experimentatul Traian Dobre au fost candidaţii care au încheiat plutonul pretendenţilor la funcţia de primar al Iaşului, ambii obţinând sub 1%…
Alegerile s-au încheiat. E un subiect cu care am încercat să vă plictisim cât mai puțin și promitem ca nici acum să nu vă răpim…
Chit că s-a încheiat campania electorală, nu putem să nu semnalăm discreta şi sobra prezenţă prin Iaşi a unor afişe de propagandă răspândite de Partidul…
Capetele vor cădea cam la fel ca popicele: Bubuiala de pe lume va avea loc, în curând, la liberari. Deja vocile care-i contestă pe dom’…
A fost o campanie destul de searbădă, pentru că și legea electorală e alta. Înainte vreme, scandalurile se țineau lanț, ca și serbările câmpenești, cu…
În sfârşit, avem dovada că şi candidaţii la Primăria Iaşului sunt şi ei oameni, nu cyborgi super specializaţi în rezolvarea absolut tuturor problemelor globale şi…
Zilele trecute, Călin Popescu Tăriceanu a descălecat pentru a doua oară la Iaşi în ultima lună, de data asta pentru a participa la lansarea candidaţilor…