În spatele Tribunalului, la Old Time. Locul de înfrățire a interlopilor cu magistrații
În spatele Tribunalului Iași este deschis încă din tinerețea noastră un bar. Old Time îi zice și de la inaugurare până acum a reușit să…
În spatele Tribunalului Iași este deschis încă din tinerețea noastră un bar. Old Time îi zice și de la inaugurare până acum a reușit să…
Pe strada Sf. Lazăr, în spatele hipermagazinului al cărui nume îl stâlcește toată lumea, s-a deschis cam de un an și ceva un club. Dintr-ăla…
Punem pariu că nu știați că există în Iași o crâșmă intitulată Duken Bar? De asemenea, pariem că nu știți cum se numește bodega de…
Toată lumea din cercurile elevate prin care se învârte colectivul redacțional al Bârfei de Iași grăiește numai de bine despre un anume Corner Bar. Cică…
Care este gustarea preferată a ieșeanului? Evident, shaorma de dinaintea micului dejun! Aceasta este și concluzia de succes la care au ajuns cei de la…
Cam de cât timp n-ați mai fost la o cofetărie? Nu ne referim aici la fițele care-au cotropit orașul, cu prăjituri roz și nume franțuzești….
Există un local în Iaşul nostru european, chiar în centrul urbei, unde nu poţi să intri dacă nu eşti manelist. Nu, nu te dă nimeni…
Peste vară, coca…. – aaa, scuze! – petrecăreții Iașului au suferit. Studentele au plecat acasă, dacă voiau să meargă la Skin trebuiau să dea o…
Plimbându-te la pas prin dulcele târg nu poți să nu remarci abundența de baruri, bărulețe și cafenele care mai de care mai colorate, mai trendy…
Populația ieșeană de peste 25 de ani care a frecventat sălile de curs din Dealul Copoului n-are cum să nu-și amintească de barurile de la…
Parcă pe strada Cuza Vodă se simțea nevoia unei bodegi, nu credeți? De o bună perioadă de timp cei care se săturaseră de eternele bombe…
Există – credeți sau nu – un bar în Iașul ăsta în care poți să ieși într-o sâmbătă seara liniștit, fără să-ți fie teamă că…